Arhive pe etichete: decalog

Să nu râvnești la femeia altuia

2Am început să scriu cronică de film după descoperirea excepționalului regizor polonez Krzysztof Kieślowski, prin intermediul seriei sale Dekalog. Aceste filme cu buget restrâns (10.000 usd) aveau încă din 1988 tot ce mi-aș dori de la (măcar) un film românesc în 2015: imagine, sunet, teme de actualitate. Chiar și oareșce acțiune, deși toate filmele se petrec în același bloc cu 10 etaje din Varșovia comunistă. Făcând apoi legătura cu succesul comercial al compatrioților săi Polański și Andrzej Wajda mi-am pus întrebarea: ce au polonezii (ca școală de film) și noi nu avem?

dekalog 9Urmărindu-le în timp filmografia și încercând o paralelă cu cea americană, am realizat că succesul polonezilor se datorează unei ironii: ei (și în special preferatul meu) practică o cinematografie narativă, după toate standardele hollywoodiene. Au o foarte bună școală de imagine, iar scenariile… ei aici e, scenariile nu poartă povara reciclării comportamentului mitologic și ca atare filmele lor nu par ieșite, aidoma produselor americane, de pe benzile unei fabrici de vise. Își permit, în buna tradiție a filmului european, să pună  accent pe alegorie și simbolism. Astfel că filmele lui Kieślowski permit vizionarea pe mai multe paliere: mintea noastră avidă de povești poate urmări întâmplările eroilor în vreme ce afectul, nezdruncinat de hălcile mutilate ale motivelor primordiale, poate fi sensibilizat fără șocuri vizuale.

O replică din acest al nouălea film al seriei este și punctul de plecare al unui film pe care l-am comentat aici, La double vie de Veronique. Filmul tratează într-o manieră absolut seducătoare problema adulterului, care părea suficient de explicită în cea de-a VI-a poruncă, Thou shalt not commit adultery. Însă, așa cum ne vom lămuri ascultând cu inima acest episod, de o muzicalitate a imaginii datorată lui Piotr Sobocinski, între soți există o legătura specială… Iar adulterul sau preacurvia (cum este mai bine tradusă porunca în religia ortodoxă) este o opțiune personală. De aceea porunca a VI-a este mai simplă și mai scurtă, deoarece se referă la o singură persoană.

De remarcat încă din debutul acestui film receptivitatea aproape magică a Hankăi pentru Roman al său: fără să fie cea mai fidelă femeie, ea își simte, chiar de la distanță, soțul în punctele critice ale vieții (după cum o simte și el, întâi ghicindu-i, apoi urmărindu-i infidelitatea, dar femeia duce simțirea pe-un alt plan, mai subtil, aproape magic) urmându-l până la capăt.

Decalog VII

d71Despre cea de a VII-a poruncă – Să nu furi – pare că nu sunt multe de spus. Filmul începe cu țipătul alintat al unui copil (abia trezit?) ce pare nebăgat în seamă.

Primul film fără Înger, și primul din seria Decalogului care nu m-a lăsat cu gura căscată. Ori am obosit să mai caut sensuri, ori poate regizorul (sau scenaristul?) intră aici în competiție cu sine însuși… sau cu propriile tehnici. Trama este interesantă, plotul are toate elementele necesare, dar acțiunea nu curge. Sau cel puțin, nu impresionează la prima vedere. Totul decurge oarecum liniar, previzibil. Ca într-un film românesc.

Până la urmă Ania, fetița cu țipătul, este răpită de Majka – sora sa, exmatriculată din facultate – și dusă la Wojtek, fostul ei profesor. Ania nu este îngrijorată de situație, ba chiar o-ntreabă zâmbind amuzată:

– Tu chiar m-ai răpit, ca într-un film?

d73Wojtek are o colecție de Teddy bears, iar fetița adoarme printre ei. Aflăm odată cu Ania că Wojtek este tatăl său, și Majka, de fapt, este mama ei. În cea mai frumoasă scenă (singura, din păcate) fata îi strânge tatălui degetul, în somn, și nu-i mai dă drumul.

Apoi, când se trezește, tatăl îi spune că este un bișnițar de ursuleți: un alt looser care renunțase și el la carieră sau la scris.

Pe Wojtek gestul fetei îl tulbură mai mult decât ar trebui, ca și cum nu i-ar conveni situația. O ceartă pe Majka atunci când îi arată pașaportul, spunându-i că vrea să plece în România 🙂 probabil ca să toarne un film cu Mungiu.

Și-l întreabă: poți să furi ceva ce este deja al tău?

d74O să fiu neam-prost și o să dezvălui că nu mi-a plăcut personajul ăsta, care simte că Ania e singura persoană care ar putea s-o iubească. Și că abia la final am realizat că toate rolurile sunt inversate aici: Ania țipa după dragostea maternă, în vreme ce mama ei, Majka, era de fapt copilul nedorit, care își înăbușea strigătul. Iar toată treaba cu poruncile este o mare ironie, căci ele sunt întoarse pe toate fețele! Poate sfârșitul, când fetița – subiectul furăciunii – face doi pași după sora (și mama) sa, mai salvează ceva din intimitatea acelei familii, salvate și distruse de o femeie prea puternică…

Decalog VI versus A short film about love

afis1Despre aceste filme ar mai fi multe de spus, dar nu vreau să stric nimănui surpriza vizionării lor. Aș fi preferat să am cu cine le comenta. Până una-alta, mai scap câteva impresii personale: acest al șaselea scurt-metraj din seria Decalog m-a fermecat la momentul vizionării dar… ceva mă întrista, pe măsură ce înțelegeam ce se întâmplă.

Dacă ai peste 40, nu poți să nu faci trimiteri la adolescența ta. Filmul are de toate, dar nu este despre dragoste, așa cum îl avertizează Magda pe Tomek (și pe privitor):

– Dragoste? Nu există asa ceva!

Pentru că oricât am privi aceste filme – despre amor – nu vedem nici un sărut…

Vedem cum absolut toate personajele se uită (ca și noi) printr-un obiectiv:

a-short-film-about-love1întâi Tomek,

 

 

 

apoi Magda:

The Decalogue Episode 6 magda spying

iar într-un final chiar și bătrâna mătușă adoptivă a tânărului spionează povestea lor de amor prin luneta furată și o trece prin sita proprie:

Sunt o femeie bătrână și nu-mi doresc prea multe, își justifică ea în fața Magdei toate minciunile pe care i le aruncă.

Vreau doar să stea cineva cu mine în casă…

Toată lumea este implicată în relații nepotrivite: Tomek o urmărește pe Magda, ea se joacă cu el, în vreme ce baba vrea să-l țină legat de fustele ei. Chiar și noi, spectatorii, ajungem să ne formăm preferințe, dar finalul nu ne aparține.

După cum diferă cele două finaluri (și luminile aruncate asupra unor cadre aproape identice), pare că scurt-metrajul prezintă povestea lui Tomek, în vreme ce filmul este despre drama Magdei. Două interpretări ale aceleiași povești, aș putea spune. Dacă n-aș ști că finalul primului aparține babei, iar al celuilalt, Ministerului.

angel

Oricât ar părea de exclusivistă povestea de amor, în film mai apare, pe lângă babă, încă un personaj – care seamănă cu Ștefan Hrușcă – de asemenea cu rol important în influențarea cursului acțiunii.

Amintesc la acest episod de el, pentru că până acum nu i-am găsit un nume: Îngerul.

A short film about love

A short film about love este versiunea cinematografică a părții a VI-a din serialul de televiziune Decalog. Postez cu bună intenție prezentarea filmul complet, și abia apoi cea a episodului, pentru că aceasta este ordinea corectă de vizionare.

19205Am aflat despre film pornind de la serial, dat pentru care mi-a fost dificil să observ diferențele, cunoscând versiunea scurtă. Aceasta pentru că mi-a fost greu să le urmăresc una după alta, fiind tentat să dau pe repede înainte. Și pentru că, văzând prima oară scurt-metrajul (care m-a fermecat), am avut îndoieli asupra titlului filmului, care-aș fi spus că este despre orice, numai despre dragoste nu.

Diferențele între cele două variante par a fi numai de montaj. Datorită bugetului limitat, cred că scenele pentru ambele versiuni au fost filmate în același timp. Ce pot face în plus 30 minute, mă întrebam? Ei bine, această diferență este copleșitoare – cum ar fi între un film de artă și un sketch.

Deși sunt un mare fan al muzicii de film, abia începând cu această a doua jumătate a seriei urechea mea muzicală remarcă al treilea contibuitor de geniu, după regizorul Kieslowski și scenaristul Piesiewicz: muzica lui Preisner.

Vă invit să urmăriți acest scurt clip:

Decalog V

Cea mai clară poruncă: Să nu ucizi, ridică de la început cele mai mari probleme de ecranizare. Am văzut crime în atâtea filme încât n-aș fi crezut că un serial polonez se poate împiedica de așa ceva. Ei bine, filmul nu este despre crimă în sine, ci despre oportunitatea pedepsei.

1În Polonia acelui an, abolirea pedepsei capitale era în dezbatere publică așa că filmul a suscitat numeroase comentarii. Povestea prezintă în paralel traseele cotidiene a trei personaje: un taximetrist cu un comportament detestabil care-și respectă și-ngrijește mașina cu decorațiuni oribile mai mult decât pe clienții săi; un vagabond, Jacek, cu manifestări de oligofren periculos, și un tânăr jurist aflat la examenul său de intrare în barou.

Destinele lor nu sunt însă paralele, ci se întâlnesc la jumătatea filmului: Jacek se urcă în mașina taximetristului pe care îl omoară, apoi ajunge la proces unde este apărat, probabil din oficiu, de proaspătul avocat.

2Spuneam că filmul indică de la-nceput probleme de ecranizare: dilema morală nu mai este expusă prin jocul personajelor și al întâmplărilor, ci este pusă direct în gura unuia dintre ele.

Filmul începe cu declarațiile stagiarului în fața unei comisii: Din zilele lui Cain și până astăzi, nici o pedeapsă n-a îndreptat pe cineva, nu l-a împiedicat să mai comită delicte, afirmă el explicit.  Este evident că timpul (ca și bugetul) alocat mini-seriei nu a permis dezvoltarea ideii. Din acest episod se va dezvolta un film de lung metraj: „A short film about Killing”.

Istoria lui este destul de interesantă -Kieslowski a lucrat cu regizori de imagine diferiți. Cel de-al cincilea nici măcar n-a putut citi scenariul până la capăt, de greață. Apoi i-a spus: o să-l fac numai dacă mă lași să-mi folosesc greața asta și filtrele. Verde, sepia…

Kieslowski și-a exprimat îndoiala cu privire la oportunitatea lor, dar până la urmă a acceptat târgul. La sfârșitul seriei de scurt metraj, i s-a cerut să aleagă episoadele din care să se dezvolte două filme. Și l-a propus numai pe acesta, despre-a cărui regie de imagine avusese dubii, lăsând Ministerului cealaltă alegere.