Arhive pe etichete: comedie neagră

Liza, zâna-vulpe (2015)

Liza, a rókatündér sau, în engleză Liza, the Fox-Fairy are un titlu inventiv sugerând amalgamul de fantastic, burlesc și romantic, într-o poveste polițistă grotescă, în căutarea frenetică a iubirii. Un film maghiar, pe ritmuri de muzică pop niponă și country finlandez; o poveste pentru adulți

liz

În „Țara Soarelui răsare” circulă legenda zânei -vulpi, o femeie fatală, în sensul propriu al cuvântului: bărbații care se îndrăgostesc de ea mor pe capete! Acțiunea filmului se desfășoară însă departe de Japonia, într-o Ungarie a anilor `60-`70, pe vremea comunismului. 

Asistăm la o veritabilă reînnoire a cinemaului maghiar, într-o intrigă sofisticată, reunind ființe terestre dezorientate cu corpuri nemuritoare venite din alte lumi; și un amalgam de procedee artistice inedite:

– Imaginea retro a cartierului budapestan Józsefváros al anilor`70 strălucește prin sublima sa ruinare. Invazia anacronică a orașului cu o mulțime de firme capitaliste, apariția celor mai extravagante personaje, efectele speciale, toate contribuie la această nebunie simpatică. Secvențele onirice situate în pădurea imaginară din Nasu au fost o ocazie de aur pentru directorul de imagine Péter Szatmári, să exalte culorile vii ale naturii.

Storyboard-ul (succesiune de cadre principale, desenate cu scopul de a previzualiza personajele, cadrele, decorurile, folosite la filmele de desene animate) format din 1400 de desene a fost firul conducător al inspirației pe tot parcursul filmărilor.

– Scenariul-s-a recurs la procedeul narativ voice-cover (vocea unui comentator invizibil) pentru a da informațiile necesare în timpul cel mai scurt;o modalitate eficace de a face un salt în miezul intrigii.

– Sunetul prezintă numeroase laitmotive asemănătoare muzicii atunci când Liza stă dusă pe gânduri.

– Umorul a devenit o modalitate novatoare de a vorbi despre drepturile femeilor.

 Budapesta devine o lume paralelă în care se pot întâmpla cele mai bizare povești.

Liza, o asistentă care o îngrijește pe văduva fostului Ambasador al Japoniei în Ungaria cunoaște prea puțin din Universul exterior, fiind „legată de glie” de Doamna Marta care nu îi dă voie să iasă în lume. Cu atât mai mult ea își îmbogățește trăirile cu fantasme alimentate de cărțuliile de serie japoneze. Aflată în căutarea dragostei, Liza merge să-și sărbătorească aniversarea de 30 de ani la fast-food-ul Mekk Burger, unde speră să-și întâlnească… ursitul. În scurtul timp cât lipsește, Marta este ucisă de Toni Tani, prietenul-fantomă al Lizei, un fost cântăreț japonez de muzică pop.

Rudele o denunță pe Liza la poliție acuzând-o că a omorât-o pe Marta ca să-i moștenească apartamentul. Cauza Lizei e tot mai agravantă pentru că toți potențialii ei iubiți mor și ei, deja la prima întâlnire. Liza este convinsă (a citit/răscitit povestea niponă) că  e zâna-vulpe, un demon care fură sufletele bărbaților care se apropie de ea. Un polițist, Zoltán, se mută în locuința Lizei ca să o supravegheze, dar, în scurt timp, se îndrăgostește de ea.

citiți continuarea pe noul nostru site CeFilmeVăd.eu

After life (2013)

 „Viața de apoi”  (Utóélet), o producție Ungaria 2013, în regia (și scenariul) tinerei cineaste maghiare Zomborácz Virág, este o suavă comedie care a deschis competiția East of the West de la Karlovy Vary (2014).

Mai jos, trailerul subtitrat în engleză:

„Viața de apoi”, producție Ungaria 2013 , este un film aureolat de o stranietate amuzantă, foarte diferită de comicul de limbaj cu care am fost obișnuiți în ultimii ani. Regizoarea acestei suave comedii ungurești ce a deschis competiția East of the West de la Karlovy Vary (2014), abordează un umor de situație care ar putea părea perimat, dar aduce un suflu proaspăt prin finețea și chiar inocența celor mai multe ipostaze!

Personajul principal este Mózes – un tânăr de douăzeci de ani, sfios, destabilizat și încordat – care trăiește cu familia sa într-un sat izolat. Relația cu tatăl autoritar este destul de complicată; pastorul nu își ia fiul în serios și îl tratează cu dispreț. Mózes este atât de nesigur pe el, încât orice eveniment sau activitate la care trebuie să participe îl îngrijorează, îl panichează și-l derutează pentru că nu se simte în stare să facă față așteptărilor tatălui său, care vrea să facă din el un bărbat activ, cu inițiative, curajos. Simte că își dezamăgește tatăl cu orice ar încerca, ceea ce duce la eșecuri în serie și la adâncirea frustrărilor sale.

utoelet1.gif
Când pastorul moare subit în urma unei crize cardiace, Mózes se simte ușurat că a scăpat de pericolul .. de a trebui să înceapă ceva cu viața lui. Doar că personalitatea puternică a părintelui său îl va urmări sub forma unei fantome, iar tânărul se vede obligat să regleze pentru totdeauna problemele între el și tată. Pentru exorcizarea sufletului neliniștit al tatălui său, Mózes incearcă să găsească un mod prin care spiritul acestuia să își găsească pacea și pentru prima oară în viața lui, tânărul trebuie să se ocupe în mod direct de lucruri, să acționeze, la început cu stângăcie, mai apoi devenind tot mai independent !

6414206_9a2980bc9ebcb479f5b66ba722d00cbc_wm
Utóélet este primul lung-metraj al tinerei Virág Zomborácz, după scenariul său foarte original (premiat la Cannes în 2011), cu un deosebit talent pentru umorul sarcastic, destabilizând publicul cu scene absurde (fantoma balansându-se la terenul de joacă), cu scene coregrafice abil strecurate (serbarea catastrofală a Nativității unde își fac apariția și forțe malefice) și cu o mulțime de momente ilare.

Márton Kristóf este genial în rolul lui Mózes: prin gafele, neîndemânarea și temperamentul său anarhic trezește simpatia publicului. László Gálffi se descurcă excelent în rolul sumbru  și dominator al tatălui fantomatic. Neapărat trebuie să amintesc că ilustrațiile muzicale fac vizionarea și mai captivantă, prin piesele Belindei Carlisle (Heaven is a Place on Earth) și ale lui Billy Idol (Dancing with Myself).

 

 

 

Un porumbel cugetând (pe-o ramură) la propria-i existență

Pentru că am revăzut aseară Grill (și fiindcă am fost și eu cândva unul), încerc o scurtă serie de review-uri cu filme despre comis-voiajori (chit le se zice azi agenți de vânzări, tot aia fac: încearcă să-i facă pe oameni).

Filmul suedez cu titlul de mai sus a luat la sfârșitul anului trecut premiul pentru cea mai bună comedie, oferit de Academia Europeană de film, după ce câștigase în 2014 Leul de aur la Veneția. Am prins filmul anul trecut la TIFF, și dacă n-am încercat până acum să-i fac un review, nu e fiindcă nu mi-a plăcut. Cred c-am ajuns în sală târziu (ca de-obicei) și ratând începutul, am rămas cu senzația că n-am văzut tot. L-am revăzut azi online și nici vorbă de așa ceva, îl știam pe tot – pe de rost, ca o poezie; de-aceea mi-a fost mai greu să scriu despre el: cum să comentezi o poezie, fie ea și una-n imagini?

Genericul filmului anunță din start că este ultima parte a unei trilogii about being a human being. Cât poate fi de complicat să exprimi una ca asta? Un om privește păsări împăiate la muzeu, spre nerăbdarea soției. Un altul – sau același? – face infarct în sufragerie, încercând să desfacă o sticlă de vin, la prima întâlnire cu moartea. La a doua – o femeie pe pat de spital își ține la piept geanta cu bijuterii și nu pare dispusă să-i dea drumul; se vaită ca și cum asta ar însemna să se despartă de viață. N-ai cum să descrii toate astea, trebuie să le arăți, sau să te dai la o parte și să recomanzi să le vadă fiecare cu ochii săi – la fel ca și porumbelul. Ce mai pot spune este că a treia întâlnire cu moartea are loc în cantina unui vapor 🙂 Și că toată înlănțuirea aceasta de scene mici se duce către un mare… citiți continuarea pe CeFilmeVăd.eu