Arhive pe etichete: Birdman

O schimbare de linii la Hollywood?

Am văzut în primele luni ale lui 2016, când s-au dat premii pentru regie, scenarii, imagine și montaj, vreo patru festivități. S-au acordat multe titluri: cel mai bun actor / cea mai bună actriță în rol principal / secundar / dramă sau comedie, în Europa și SUA. Iar câteva din aceste premii au arătat ceva ce stă să se-ntâmple, nu peste tot în lume, ci acolo, la Hollywood, unde mai toate chelnerițele fac cursuri de actorie, iar șoferii se visează scenariști sau asistenți de imagine.

Pare să fie o schimbare de linii: finaluri de carieră, recompensate, la Globuri, cu rolul de cel mai bun actor în rol secundar pentru Sly. La EFA, cu cel mai bun actor pentru Michael Caine. Ca și în muzică (vezi concertele din Europa de Est a unor mari muzicieni, deja desueți pe meleagurile lor) și asemeni balenelor, majoritatea actorilor vin să eșueze (sau, mai onorabil, să ia premii pentru întreaga activitate) în Europa. De acest gen inegal de duel par a fi conștienți doar francezii, care au la premiile Cesar cea mai promițătoare actriță și cel mai promițător tânăr actor. Ei bine, aceste… proceduri, acceptate de europeni și de ziariștii străini de la Hollywood (care acordă Globurile de aur) nu au mai ținut la Oscar, fapt devenit evident după acordarea premiilor Academiei.

În Spotlight. Michael Keaton, după cântecul de lebădă zburătoare din Birdman, apare aproape complet încărunțit, schimbare vizibilă mai ales prin alăturarea de un John Slattery albit (mă rog, la fel cum a fost în toate seriile Mad Men, doar ceva mai slab) și un Liev Schreiber bărbos și echilibrat, matur. În comparație cu ei, Mark Ruffalo (tocmai fusese nominalizat la Globuri pentru tatăl maniaco-depresiv din Infinitely Polar Bear) pare numai bun să joace rolul tânărului ziarist în goana după subiecte fierbinți – așa că fuge tot filmul după dovezi.

Se toarnă tot mai rar epopei grandioase (și atunci, vezi Exodus: Gods and Kings, ies răsunătoare eșecuri), iar filmul nu mai umblă după roman (nu se mai caută ecranizările, decât, cel mult, după ficțiuni), dar îi copiază tendințele: împletirea (a cât mai) mai multor fire narative, în preferința pentru destinele împletite ale persoanelor comune, absolut obișnuite, în dauna urmăririi exclusive a destinului unui personaj principal – eroul sau protagonistul – și eventual, a câtorva personaje care-l pun în lumină: asociații săi, ca mentorul și sidekik-ul (colaboratorul) și antagoniștii sau antagonistul.

Un altfel de exemplu ne oferă The Big Short, unde câțiva iluștri necunoscuți (deținători de mici fonduri de capital) descoperă întâi slăbiciunile și apoi putreziciunea sistemului manipulat de marele capital, după care îi aplică ultima lovitură, doborându-l chiar cu armele falsificate de acesta din urmă. Aici își dau mâna (chiar dacă nu colaborează propriu-zis, ci doar se inspiră din ideile celorlalți) Michael Burry (jucat de Christian Bale), traderul Jared Vennett (Ryan Gossling) care propagă ideile lui Burry către Mark Baum (interpretat de Steve Carell), iar pe fir mai intră și Ben Rickert (Brad Pitt) după ce doi tineri investitori descoperă o hârtie a lui Vennet.

Dar această nouă tendință s-a văzut cel mai bine, cred, în The Revenant (pe care eu personal nu l-am văzut, fiindcă s-a comentat intens aici pe blog) și Steve Jobs. În cele două producții menționate, deși Leo și Kate iau Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal, respectiv nominalizare (plus premiu la Globuri) pentru cea mai bună actriță în supporting role (termen mai cuprinzător decât rol secundar), prestațiile lor nu mai sunt de ajuns ca să susțină filmul, care nu ia The Best Picture, tocmai din cauza acestui stil deja, se pare, perimat de distribuție – cu actor principal și antagonist sau sidekik. Și atunci se pune întrebarea: asistăm doar la o schimbare de linii (o generație se lasă înlocuită de următoarea, nu înainte de-a o atrage în ultimele jocuri împreună) sau de o schimbare de direcție?

The Revenant DiCaprio & the Versatile Iñárritu

The Revenant (2015) este altceva decît mizerabiutifulismul hipercosmopolit al filmelor lui Iñárritu de dinainte de Birdman.

THE REVENANT
THE REVENANT Copyright © 2015 Twentieth Century Fox Film Corporation. All rights reserved. THE REVENANT Motion Picture Copyright © 2015 Regency Entertainment (USA), Inc. and Monarchy Enterprises S.a.r.l. All rights reserved.

Interesant mi se pare că unei povești scrise à la Faulkner i se dau haine vizuale din Tarkovski: cadrele lungi (Sacrificiul), pădurea inundată (Copilăria lui Ivan), caii (Rubliov și passim), catedrala ruinată (Nostalghia – foto mai jos) etc.

nostalghia tarkovski

Pentru dimensiunea suprareală a epuizării în traseu, aș grupa filmul cu Aguirre (Herzog) și Valhalla Rising (Refn).

Birdman

La începutul anului, pe când se acordau Globurile de aur și Premiile Academiei, începeam să scriu cronică de film. Apoi am publicat pe catchy.ro, la cererea Mihaelei Cârlan, câteva previziuni pentru Oscar. Ca să pot face pronosticuri a trebuit să văd (într-un timp destul de scurt) mai multe filme. Mi-au plăcut – atunci, pe moment – Benedict Cumberbatch în The imitation game, Steve Carell și Mark Rufallo în The Foxcatcher (Mark nu senzațional ca în Begin Again, dar un rol bun) și J.K. Simmons în Wiplash.

Majoritatea site-urilor de specialitate dădeau ca mari favorite peliculele Birdman și Boyhood. De asemenea, Grand Hotel Budapest, care luase crema la Golden Globes. Mi-a plăcut Boyhood – așa cum îmi place orice Linklater după seria Before Sunrise (1995), Sunset (2004), Midnight (2013) – dar nu l-am putut urmări până la sfârșit, pur și simplu mi s-a părut prea lung.

Un singur film n-am reușit să văd (nu, au fost două cu The Theory of Everything, nu aveam atunci chef de biografii, chit că-mi place Stephen Hawking), de fapt singurul film pe care n-am vrut să-l văd online, adică să-l piratez cumva (chit că nu știu să descarc filme, dar tot o formă de piraterie o consider și vizionarea online, chiar dacă e cvasi-legală) a fost Birdman. Citisem cronica și, din respect pentru ideea filmului, pentru actori, pentru regizor, aș fi preferat să-l văd într-o sală de cinema.

Din cauza jobului, n-am reușit s-o fac în timpul anului așa că l-am văzut abia aseară, pe Cinemax. Aveam ca elemente de comparație: The Humbling după Philip Roth, cu Al Pacino și Clouds of Sils Maria al lui Olivier Assayas cu Juliette Binoche și Kristen Stewart, ambele despre condiția actorului. Și ambele foarte bune în sens clasic (nimic cutremurător, ca să zic așa), astfel că eram convins că va fi o competiție strânsă pentru Oscarul meu pe această temă.

Dacă la Michael Keaton și Ed Norton mă așteptam să scoată roluri bune (în nota lor personală, totuși – himself acting) marea mea surpriză a fost Emma Stone, pe care am ratat-o de la debutul său ca actriță-puștoaică în distribuții comice gen The House Bunny și Paper-Man până la rolurile ceva mai pretențioase din Magic in the Moonlight. Mai bine zis, ochii Emmei Stone, pentru că ochișorii ei albaștri, fardați, exoftalmici sau cum vreți, fac jumătate din magia acestui film. Replica ei acidă de fiică răzgâiată care-l aduce cu picioarele pe pământ pe fostul star cinema Riggan Thomson, dialogurile (specialitatea casei, sexy romantism) cu pseudo-vedeta de cinema și privirea hăbăucă din final au făcut să merite filmul. Păcat de compania selectă că n-a prins măcar o nominalizare.

pariem la Oscar?

oscars_logo_1360686416127_372302_ver1_fotor_collageDacă pentru Globuri sunt vinovați ziariștii din presa străină, la Oscaruri, premiile Academiei americane de film, votează 6.000 de profesionişti din industria cinematografică, iar rezultatele sunt mai greu de previzionat pentru că votul se desfășoară în două etape. Întâi actorii nominalizează actori, scenariștii scenariști, regizorii regizori șamd. În etapa a doua, ulterioară nominalizărilor, câștigătorul de la fiecare categorie este ales de către toți cei 6000 de membri Academiei, indiferent de specialitate. Duminică la ora 00,30, în momentul în care se transmite Gala de decernare a premiilor, competiția va fi încheiată. Dar nici noi, nici cei 6000 de membri ai juriului nu putem afla numele câștigătorilor decât în direct, deoarece votul este unul secret, rezultatele centralizate de o firmă prestigioasă iar plicurile înmânate juriului. Cel mai râvnit dintre premii este Oscarul pentru cel mai bun film.

poza2De remarcat în acest an recolta foarte bogată de filme, față de anii trecuți. Sunt extraordinar de multe care merită văzute, iar favoriți după numărul de nominalizări par să fie Birdman – Omul pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranței cu 9 nominalizări și Boyhood – câștigătorul Globului de aur la cel mai bun film secțiunea dramă – cu 6. Vaga mea impresie este că și American Sniper cu „doar” 5 va culege măcar un premiu important. Primele două filme au dominat nominalizările la premiile decernate de Sindicatul actorilor americani (SAG) şi Sindicatul regizorilor americani (DGA), considerate indicatoare fiabile, dar American Sniper va beneficia de patriotismul american. Cum Clint Eastwood nu poate câștiga premiul pentru regie, el preluând ștafeta de la Steven Spielberg (lui îi aparține ideea introducerii celui de-al doilea lunetist care-l vânează pe Kyle), rămâne pentru cel mai bun film – sau poate ne salvează Bradley Cooper, încasând un Oscar pentru cel mai bun actor (pe care-l merită oricum pentru alte filme) și gata.

The Grand Budapest Hotel, savuroasa comedie nostalgică a lui Wes Anderson, care a câştigat Globul de Aur la categoria cel mai bun film-comedie/musical, se află şi ea în plutonul favoriţilor având 9 nominalizări (poate se mulțumește cu Globurile și maxim un Oscar pentru scenariul original), alături de The imitation game cu 8 nominalizări. În plutonul următor se află și The Theory of Everything și Pleasna (Whiplash) cu câte 5 nominalizări și Selma – lupta lui Martin Luther King pentru dreptul negrilor la vot.

La cel mai bun film nominalizările sunt:

American Sniper (Clint Eastwood)
Boyhood (Richard Linklater)
Birdman (Alejandro González Iñárritu)
The Grand Budapest Hotel (Wes Anderson)
The Imitation Game (Morten Tyldum)
Selma (Ava DuVernay)
The Theory of Everything (James Marsh)
Whiplash (Damien Chazelle)

Părerea mea:

Va câștiga: Birdman

Au șanse de câștig și: Boyhood, The Grand Budapest Hotel

Ar fi culmea să câștige: American Sniper

Mi-ar plăcea să câștige: Whiplash