Arhive pe etichete: Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance)

Cine ce Oscar ia?

La noapte (hai să zicem mai bine luni dimineață) se decernează premiile Academiei Americane de Film, asa ca ar fi momentul unei scurte treceri în revistă a favoriților la principalele secțiuni:

1. Cel mai bun film

În ciuda listei lungi de nominalizări, avem duelul Regency-lor: The Revenant (Fox) si The Big Short (Paramount). Ori altfel spus, între mitul fondator și mizeria de sub preș. Însă cel mai bun film trebuie să întrunească mai multe calități – adică să fie susținut de (nu neapărat cei mai, dar de buni) regizor, director de imagine, actori și montaj.

Oscar-2016-Nominations

Aici avantajul pare să fie de partea mitului (regizorul Innaritu + actorii Leonardo DiCaprio și Tom Hardy, directorul de imagine Emmanuel Lubezki, coloana sonoră a lui Ryuichi Sakamoto) în defavoarea conspirației imbecililor (care se sprijină pe cel mai bun scenariu adaptat, cel mai bun montaj, dar și pe supporting actorii Christian Bale, Ryan Gosling, Steve Carell și Brad Pitt). Alegerea depinde strict de ce mesaj vor să transmită membrii Academiei: unul politic – da, ăștia suntem noi, americanii și acesta e rolul nostru, al actorilor, să recunoaștem măcar la nivel artistic dimensiunea întregii tărășenii – sau evazionist: no-no, acu’-i momentul să ne raportăm la trecutul glorios, oricum, dacă nu vă convine, ne stă în putere să rescriem istoria.

2. Cel mai bun regizor

Noua linie a lui Innaritu, foarte apreciata deja de la Birdman – care nici nu a fost cine stie ce film, doar o schimbare de direcție. Challenger (sic!) este legendarul George Miller.

3. Cea mai bună actriță

Brie Larsson in Room, no doubt

4. Cel mai bun actor

E momentul lui Leonardo DiCaprio, un actor matur – finally :).

5. Cel mai bun scenariu original

Spotlight

6. Cel mai bun scenariu adaptat

The Big Short

7. Cea mai bună actriță, rol secundar

Luptă suedezo-britanică: 2015 pare să fi fost anul Aliciei Vikander, nu doar pentru rolul nevestei Daneze ci și pentru Ex Machina. Mie Kate Winslet mi s-a părut excelentă în rolul directoarei de marketing Joana Hoffman din Steve Jobs.

8. Cel mai bun actor în rol secundar

Tom Rylance (pentru Bridge of Spies dar și tizul lui Hardy pentru antagonistul Revenant-ului, merita o nominalizare) sau Christian Bale, pentru rolul din The Big Short unde, spre deosebire de cinicul Wolf of Wall Street, trăiește drama omului strivit (vezi scena simbolică din film) de grozăvia sistemului – despre toți ce trei britanici am senzația că nu fac decât să umple lista. Premiul pare antamat de italo-americanul Sylvester Stallone, care închide cercul Rocky, cu ultimul său Creed.

9. Cea mai bună imagine

Emmanuel Lubezki

10. Cel mai bun montaj

The Big Short (Hank Corvin) concureaza aici cu Mad Max: Fury Road (Margaret Sixel – soția regizorului Greg Miller)

11. Cel mai bun film străin

Dispută strânsă ungaro-franceză: între Son of Saul și Mustang, comentat aici. A treia nominalizare, A War/Krigen, din partea Danemarcei, este o poveste sensibilă pentru americani: o companie daneză luptă împotriva regimului taliban din Afganistan. 

Birdman

La începutul anului, pe când se acordau Globurile de aur și Premiile Academiei, începeam să scriu cronică de film. Apoi am publicat pe catchy.ro, la cererea Mihaelei Cârlan, câteva previziuni pentru Oscar. Ca să pot face pronosticuri a trebuit să văd (într-un timp destul de scurt) mai multe filme. Mi-au plăcut – atunci, pe moment – Benedict Cumberbatch în The imitation game, Steve Carell și Mark Rufallo în The Foxcatcher (Mark nu senzațional ca în Begin Again, dar un rol bun) și J.K. Simmons în Wiplash.

Majoritatea site-urilor de specialitate dădeau ca mari favorite peliculele Birdman și Boyhood. De asemenea, Grand Hotel Budapest, care luase crema la Golden Globes. Mi-a plăcut Boyhood – așa cum îmi place orice Linklater după seria Before Sunrise (1995), Sunset (2004), Midnight (2013) – dar nu l-am putut urmări până la sfârșit, pur și simplu mi s-a părut prea lung.

Un singur film n-am reușit să văd (nu, au fost două cu The Theory of Everything, nu aveam atunci chef de biografii, chit că-mi place Stephen Hawking), de fapt singurul film pe care n-am vrut să-l văd online, adică să-l piratez cumva (chit că nu știu să descarc filme, dar tot o formă de piraterie o consider și vizionarea online, chiar dacă e cvasi-legală) a fost Birdman. Citisem cronica și, din respect pentru ideea filmului, pentru actori, pentru regizor, aș fi preferat să-l văd într-o sală de cinema.

Din cauza jobului, n-am reușit s-o fac în timpul anului așa că l-am văzut abia aseară, pe Cinemax. Aveam ca elemente de comparație: The Humbling după Philip Roth, cu Al Pacino și Clouds of Sils Maria al lui Olivier Assayas cu Juliette Binoche și Kristen Stewart, ambele despre condiția actorului. Și ambele foarte bune în sens clasic (nimic cutremurător, ca să zic așa), astfel că eram convins că va fi o competiție strânsă pentru Oscarul meu pe această temă.

Dacă la Michael Keaton și Ed Norton mă așteptam să scoată roluri bune (în nota lor personală, totuși – himself acting) marea mea surpriză a fost Emma Stone, pe care am ratat-o de la debutul său ca actriță-puștoaică în distribuții comice gen The House Bunny și Paper-Man până la rolurile ceva mai pretențioase din Magic in the Moonlight. Mai bine zis, ochii Emmei Stone, pentru că ochișorii ei albaștri, fardați, exoftalmici sau cum vreți, fac jumătate din magia acestui film. Replica ei acidă de fiică răzgâiată care-l aduce cu picioarele pe pământ pe fostul star cinema Riggan Thomson, dialogurile (specialitatea casei, sexy romantism) cu pseudo-vedeta de cinema și privirea hăbăucă din final au făcut să merite filmul. Păcat de compania selectă că n-a prins măcar o nominalizare.