Arhive pe etichete: Before Sunset

Nu doar cărțile din cărți se scriu – Before Sunset

before-sunsetBefore Sunset (2004) este ceea ce se cheamă un sequel pentru că duce mai departe evenimentele desfășurate într-un univers fictiv anterior, și aici vorbim de Before Sunrise (1995). Cum spuneam în comentariul filmului, preferința regizorului Richard Linklater pentru time-lapse nu a debutat cu Boyhood (2014), recompensat cu un premiu Oscar și 3 Globuri de aur. În această continuare, experimentul merge mai departe în sensul că are loc în timp real, adică durata poveștii (filmului) coincide cu durata evenimentelor povestite. Nici actorii nu mai sunt doar caractere ficționale. Filmările au loc în perioada divorțului actorului principal de Uma Thurmann, iar Julie Delpy compune două din piesele pe care le interpretează în film.

La 9 ani după primul Before, Linklater, Julie Delphy și Ethan Hawke (re)scriu împreună scenariul, actorii contribuind cu propriile dialoguri, scene și idei la povestea și caracterele imaginate de Linklater împreună cu Kim Krizan. Și-au creeat în acești ani propriul orizont de așteptare. Ethan Hawke recunoaște: Nu a fost ca și cum cineva ne-ar fi rugat să facem continuarea. Am făcut-o pur și simplu pentru că așa am vrut.

Astfel ia naștere una din puținele continuări care este la fel de bună, dacă nu chiar mai bună decât primul film. Celine dixit: Yeah, I think I’m always so much more happy with books and movies and stuff. I think I get more excited about well- done representations of life than life itself.