Arhive pe etichete: Before sunrise

Birdman

La începutul anului, pe când se acordau Globurile de aur și Premiile Academiei, începeam să scriu cronică de film. Apoi am publicat pe catchy.ro, la cererea Mihaelei Cârlan, câteva previziuni pentru Oscar. Ca să pot face pronosticuri a trebuit să văd (într-un timp destul de scurt) mai multe filme. Mi-au plăcut – atunci, pe moment – Benedict Cumberbatch în The imitation game, Steve Carell și Mark Rufallo în The Foxcatcher (Mark nu senzațional ca în Begin Again, dar un rol bun) și J.K. Simmons în Wiplash.

Majoritatea site-urilor de specialitate dădeau ca mari favorite peliculele Birdman și Boyhood. De asemenea, Grand Hotel Budapest, care luase crema la Golden Globes. Mi-a plăcut Boyhood – așa cum îmi place orice Linklater după seria Before Sunrise (1995), Sunset (2004), Midnight (2013) – dar nu l-am putut urmări până la sfârșit, pur și simplu mi s-a părut prea lung.

Un singur film n-am reușit să văd (nu, au fost două cu The Theory of Everything, nu aveam atunci chef de biografii, chit că-mi place Stephen Hawking), de fapt singurul film pe care n-am vrut să-l văd online, adică să-l piratez cumva (chit că nu știu să descarc filme, dar tot o formă de piraterie o consider și vizionarea online, chiar dacă e cvasi-legală) a fost Birdman. Citisem cronica și, din respect pentru ideea filmului, pentru actori, pentru regizor, aș fi preferat să-l văd într-o sală de cinema.

Din cauza jobului, n-am reușit s-o fac în timpul anului așa că l-am văzut abia aseară, pe Cinemax. Aveam ca elemente de comparație: The Humbling după Philip Roth, cu Al Pacino și Clouds of Sils Maria al lui Olivier Assayas cu Juliette Binoche și Kristen Stewart, ambele despre condiția actorului. Și ambele foarte bune în sens clasic (nimic cutremurător, ca să zic așa), astfel că eram convins că va fi o competiție strânsă pentru Oscarul meu pe această temă.

Dacă la Michael Keaton și Ed Norton mă așteptam să scoată roluri bune (în nota lor personală, totuși – himself acting) marea mea surpriză a fost Emma Stone, pe care am ratat-o de la debutul său ca actriță-puștoaică în distribuții comice gen The House Bunny și Paper-Man până la rolurile ceva mai pretențioase din Magic in the Moonlight. Mai bine zis, ochii Emmei Stone, pentru că ochișorii ei albaștri, fardați, exoftalmici sau cum vreți, fac jumătate din magia acestui film. Replica ei acidă de fiică răzgâiată care-l aduce cu picioarele pe pământ pe fostul star cinema Riggan Thomson, dialogurile (specialitatea casei, sexy romantism) cu pseudo-vedeta de cinema și privirea hăbăucă din final au făcut să merite filmul. Păcat de compania selectă că n-a prins măcar o nominalizare.

Nu doar cărțile din cărți se scriu – Before Sunset

before-sunsetBefore Sunset (2004) este ceea ce se cheamă un sequel pentru că duce mai departe evenimentele desfășurate într-un univers fictiv anterior, și aici vorbim de Before Sunrise (1995). Cum spuneam în comentariul filmului, preferința regizorului Richard Linklater pentru time-lapse nu a debutat cu Boyhood (2014), recompensat cu un premiu Oscar și 3 Globuri de aur. În această continuare, experimentul merge mai departe în sensul că are loc în timp real, adică durata poveștii (filmului) coincide cu durata evenimentelor povestite. Nici actorii nu mai sunt doar caractere ficționale. Filmările au loc în perioada divorțului actorului principal de Uma Thurmann, iar Julie Delpy compune două din piesele pe care le interpretează în film.

La 9 ani după primul Before, Linklater, Julie Delphy și Ethan Hawke (re)scriu împreună scenariul, actorii contribuind cu propriile dialoguri, scene și idei la povestea și caracterele imaginate de Linklater împreună cu Kim Krizan. Și-au creeat în acești ani propriul orizont de așteptare. Ethan Hawke recunoaște: Nu a fost ca și cum cineva ne-ar fi rugat să facem continuarea. Am făcut-o pur și simplu pentru că așa am vrut.

Astfel ia naștere una din puținele continuări care este la fel de bună, dacă nu chiar mai bună decât primul film. Celine dixit: Yeah, I think I’m always so much more happy with books and movies and stuff. I think I get more excited about well- done representations of life than life itself. 

Before sunrise – Linklater & co

Nu se cade, tinere, într-o societate aleasă, să-ți expui în acest fel sentimentele, îi spunea Haydn în luna mai a anului 1795 elevului său Beethoven, la finalul primului său concert pentru pian și orchestră ținut în fața curții vieneze. Și acum, la 220 de atunci, poate 75 sau poate chiar opt sau mai multe zeci de procente gândesc (sau simt?) asemeni lui Haydn. Dar ce te faci cu restul, cu minoritatea a cărei teamă de intimitate s-a evaporat la un moment dat, pe parcursul anilor, sau prin prezența unui partener sau a unei partenere… cu rezonanță? Și care, cu toată frumusețea cinema-ului minimalist și a pudorii absolut necesare (până la un punct) unui film de artă, ar avea mai multe de auzit și de pretins de la un film decât (pre)fabricatele intrigi?

Un mers suplu sau o gleznă fină pe de-o parte, o privire complice și câteva replici inteligente de cealaltă, pot declanșa simpatii și între persoane nemachiate, fără șarmul (dar și fără teatralitatea) vedetelor de cinema. Cum sunt Ethan Hawke și Julie Delpy, între care nu ne-am fi imaginat că poate sfârăi chimia cu astfel de reacții. Psihice.

Before sunrise (1995) se datorează scenariului scris de Kim Krizan împreună cu regizorul Richard Linklater. De revăzut acest film după Boyhood, mult-premiatul (la Globuri) și prea-contestatul film de la Oscarurile din acest an. Pentru că ideile lui Linklater apar în gura lui Jesse (Ethan Hawke) încă de pe atunci: să filmezi 365 zile câte o zi din viața unor oameni, cu toate stupiditățile lor zilnice, pentru un reality-show.

Chiar dacă nu se întâmplă (aproape) nimic, filmul are multe scene frumoase, asemenea celei din clipul de mai sus. Ca și scena decisivă de seducție, în care Jesse îi propune Celinei simplu, în loc să plece: aș vrea să continuăm să discutăm. Un film căruia nu-i lipsește nimic. Decât, poate, continuarea.