Arhive pe etichete: Asghar Farhadi

Fireworks Wednesday (2006)

In the name of God. Așa își începe Asghar Farhadi toate filmele. E o rugăciune și un tribut adus cenzurii în anii post revoluției iraniene. Dar în acest film are chiar și sens. De ce? Pentru că filmul lui Asghar Farhadi, Fireworks Wednesday (2006) este despre un chador. Nu știți ce un chador..? Nu-i bai nici eu. Citiți un pic despre el. Eu am stat cam o oră să pricep ce și cum.

Așadar, filmul lui Asghar Farhadi este despre un chador. În prima scenă, purtat de o tânără fată, înainte de măritiș, transportată de viitorul său soț pe o motocicletă, intră în lanțul roții din spate și le întrerupe astfel abrupt călătoria celor doi. Deh, tradiția și modernitatea nu se împacă..! Însă apoi își găsește locul într-o altă familie, mai modernă, poate chiar prea modernă. Pentru că, se pare, acolo chiar ar putea fi nevoie de el.

Filmul lui Asghar Farhadi este din nou, despre relații și despre încredere. Despre cât de greu se păstrează și cât de ușor se poate distruge o relație, o familie și o viață. Totul din prisma unei tinere fete care face cunoștință, chiar înaintea căsătoriei sale, cu viața ”normală” a femeilor căsătorite din clasa de mijloc din Iran, considerată cea mai progresistă. Tradiția, purtată simplu și aproape naiv, sub forma unui chador, se întâlnește cu o lume frământată și chinuită, așa-zis lume ”nouă”, ”modernă”, în care vechile tradiții nu mai sunt respectate însă nici noile valori nu sunt încă recunoscute.

E o poveste spusă cu mult talent și la care contribuie și personajul principal Taraneh Alidoosti (da, cea din About Elly, din The Salesman) care joacă minunat rolul tinerei viitoare neveste dar și Hediyeh Tehrani în rolul femeii mature și moderne, a celei care are nevoie de chador tocmai pentru a-și valida valorile moderne ale încrederii, fidelității și respectului reciproc.

Un film excelent, puternic și cu sens, cu o fibră morală cât odgonul de vapor însă care coase cu delicatețe și ușurință, cu ajutorul lui Taraneh Alidoosti și Asghar Farhadi, toate întâmplările ciudate dintr-o după amiază de sfârșit de an, înainte de focurile tradiționale de artificii. Și le dă sens chiar și pentru noi, europenii și ne spune cam așa: unde e dragoste nu e nevoie de chador iar unde nu e, nu mai poate fi de folos.

Salesman: o pildă ironică și crudă

Farhadi a amânat turnarea altui film, cu Penelope Cruz, pentru a termina The Salesman. Si non e vero, e ben trovato. Pentru că filmul merită. Este o peliculă laborioasă, alcătuită din piese atent prelucrate, ca un ceas elvețian. Scene scurte, montate cu atenție, ca un puzzle. Oameni care nu râd, care nu plâng (deși casa se prăbușește pe ei la începutul filmului, lumea se prăbușește pe ei sau ei se prăbușesc în lume), oameni care sunt loviți, răniți, infectați și care sunt lăsați să se zvârcolească singuri. Sunt oameni care, treptat, se transformă din victime, în vite.

Actorii preferați ai lui Farhadi Taraneh Alidoosti (care a strălucit în About Elly) și Shahab Hosseini (din A Separation) își fac treaba. Scenariul este minimalist. Montajul este lucrat cu atenție. Muzica nu există, doar tăcerile sunt aici importante.

Filmul e intenționat formalist și minimalist. Jocul actorilor este liniar, aproape abstractizat și schematizat (furia redată doar cu gestul frecării tâmplelor, dezgustul fără nici un fel de mimică). Nu se ridică vocea, nu se fac gesturi largi. Totul este reținut, clar și exact. Este o pildă care trebuie să ilustreze povestea de la început: cum ajung oamenii vite.

Este un film cu puternică structură morală dar destul de puțină fibră umană. Ca subiect, este un fel de ”Elle” în care, în locul dramei umane, se pune masca artificială a moralei. E o piesă de teatru moralizatoare filmată ironic. O pildă sarcastică și crudă.

Filmul este, ca mai mereu la Farhadi, despre cum se pot infecta relațiile între oameni. Filmat exact și clean, fără ”scurtături”, fără close-up-uri, păstrând distanța regulamentară față de eroii poveștii și lăsându-ne mereu să avem acces la întreaga perspectivă. Aproape ca un experiment social, cuplul nostru este urmărit cum, sub influența întâmplărilor (aproape neverosimile, care par mai mult dintr-un scenariu premeditat decât simplu destin dramatic) este rănit, rana se infectează, supurează și, la final… vedeți voi.

Pe dedesubtul acestei infecții curge plotul paralel al piesei de teatru ”Moartea unui comis voiajor” a lui Miller, piesă de teatru în care, în viața reală din film, profesorul nostru victimă joacă rolul principal. Al victimei propriilor lui iluzii așa cum este și în viață.

Filmul se încheie cu o imagine cadru cu rol de simbol: cei doi care sunt machiați, pentru că de acum își poartă mască. Pentru scenă dar și pentru viață de acum înainte.

Nimic despre femeia care a îndurat violul.

Forushande (2016)

The Salesman este un film care a intrat discret în ianuarie, fără prea mult tam-tam, în cinematografele din România. Nici nu era cazul, deoarece are deja pe afiș două premii la Cannes (pentru scenariu și cel mai bun actor în rol principal), unde a concurat și pentru Palme d’Or. A mai fost nominalizat pentru cel mai bun film străin la Globurile de Aur și la Oscaruri, unde cred că va câștiga. Un motiv în plus – după calitatea scenariului – este și faptul că actorii din film joacă într-o cunoscută piesă a dramaturgului american Arthur Miller. Cu această nominalizare (după ce mai primise una și în 2012 pentru tulburătorul A separation), cineastul iranian Asghar Farhadi se adaugă unei lungi dar selecte liste

a regizorilor străini (21 la număr) cu peste 2 nominalizări la Oscar la activ:

farhadi.jpg

Vittorio De Sica (1 nominalizare, 1 premiu, alte 2 onorifice), René Clément (1 nominalizare, 2 premii onorifice, Akira Kurosawa (2 nominalizări, 1 premiu, 1 premiu onorific), Fons Rademakers (1 nominalizare, 1 premiu), Claude Lelouch (1 nominalizare, 1 premiu), Jiří Menzel (1 nominalizare, 1 premiu), François Truffaut (2 nominalizări, 1 premiu), Luis Buñuel (2 nominalizări, 1 premiu), Moshé Mizrahi (2 nominalizări, 1 premiu), István Szabó (3 nominalizări, 1 premiu), José Luis Garci (3 nominalizări, 1 premiu), Denys Arcand (2 nominalizări, 1 premiu), Pedro Almodóvar (1 nominalizare, 1 premiu), Giuseppe Tornatore (1 nominalizare, 1 premiu), Jan Svěrák (1 nominalizare, 1 premiu), Régis Wargnier (1 nominalizare, 1 premiu), Nikita Mikhalkov (2 nominalizări, 1 premiu), Ang Lee (2 nominalizări, 1 premiu), Caroline Link (1 nominalizare, 1 premiu), Susanne Bier (1 nominalizare, 1 premiu), și Michael Haneke (1 nominalizare, 1 premiu).

Dacă va și câștiga în acest an, Farhadi va intra pe o listă și mai selectă de cineaști care au câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun film străin de mai multe ori (nu doar o singură dată). Această listă include până acum doar trei nume: Federico Fellini (4), Ingmar Bergman (3) și Carlos Saura (3). Mai multe despre film, aici.

Premiile de la Cannes 2016

Anul acesta au câștigat la Cannes poveștile simple! Frumos, dar parcă mergea și un parastas…

S-a dovedit importanța intrării în competiție la un număr mare (21) de filme. Până în ultima zi de proiecții, „Sieranevada” lui Cristi Puiu (intrată în prima zi) era favorită la premiul pentru cel mai bun scenariu, pentru ca venit parcă de nicăieri, „Le Client” al iranianului Asghar Farhadi să-i ia fața (avantajul ultimei impresii), beneficiind și de o interpretare masculină de excepție – Shabab Hosseini. Așadar, lista premiilor este:

Palme d’or: Ken Loach pentru „I, Daniel Blake”

Marele premiu al juriului: Xavier Dolan pentru „Juste la fin du monde”

Premiul pentru regie: Oliver Assayas și Cristi Mungiu (ex-aequo)

Premiul pentru cel mai bun scenariu: Asghar Farhadi pentru „Le client”

Premiul juriului: Andrea Arnold pentru „American Honey”

Premiul pentru interpretare feminină: Jaclyn Jose pentru rolul din „Ma’ Rosa”

Premiul pentru interpretare masculină: Shabab Hosseini pentru rolul din „Le Client”

 

Cealaltă Elly

Elly este o nimeni. Nimeni nu îi știe numele de familie, nimeni nu știe nimic despre ea deși toți se prefac că o cunosc. Toată lumea crede că Elly este o ”nice”, o ”simpatică”, însă, luați la bani mărunți, nu pot spune nimic mai mult decât atât. De fapt, este o femeie fără însușiri și aproape transparentă, care nu ocupă spațiu, nu deranjează pe nimeni și nu influențează pe nimeni, retrasă și camuflată în decor, cu singura calitate că pare a fi dispusă, la prima vedere, să accepte să cunoască un bărbat, prin intermediul unei prietene comune. Doar atât știm sau, mai degrabă, nu știm Despre Elly (2009).

Astfel că filmul nu este, la drept vorbind, despre Elly. Pentru că Elly, așa cum spuneam, este o nimeni. Filmul este, de fapt, despre oamenii care își dau seama că nu știu nimic despre Elly abia atunci când ea nu mai este. Filmul este despre grupul de prieteni gălăgioși și superficiali care își dau seama treptat că au ignorat-o complet pe Elly, că, de fapt, nici nu a existat pentru ei deși au glumit împreună și au stat la aceeași masă. Filmul este despre oamenii care își dau seama că Elly există numai atunci când ea dispare. Și abia atunci încep să se ia în serios și redevin (sau nu) oameni. About Elly este despre ceilalți.

Ultimul cadrul în care apare Elly – atunci când aleargă pe plajă cu sfoara unui zmeu în mână, țipând de bucurie ca un copil mic –  este și începutul propriu-zis al filmului. Abia acum, când personajul secundar Elly dispare din film, abia acum apare cealaltă Elly, personajul cu adevărat principal al filmului, personajul care definește povestea, caracterele și drama celorlalte personaje (devenite acum secundare) din film.

Și, la final câteva mici observații. Prima: să nu credeți că este un film arab. Este un film complet european – în temă, scenariu, tehnică de filmare, montaj, etc. Doar actorii vorbesc altă limbă. Asghar Farhadi (regizorul filmului) nu are complexul culturilor mici. Regizează ca un european get-beget însă, în plus, aduce un anumit tip de trăire umană în fața unei drame pe care nu o poți găsi decât în cultura arabă. Și probabil știți asta dacă vă reamintesc că este omul care a făcut  A Separation (2011) și The Past (2013). Mai zicem deci că e ceva de zis..? Nu mai zicem. Later edit: Iranul nu e propriu-zis arab. Stiam eu ceva însă acum cred că sunt sigur.

A doua observație este doar un nume: Golshifteh Farahani (în rolul lui Sepideh) pe care sigur ați mai văzut-o (să reamintesc doar de Exodus-ul lui Ridley Scott) dar de care vă veți aminti, de acum înainte, pentru ACEST rol. Să nu uit, de asemenea: este un film fără muzică. Farhadi nu are nevoie de coloană sonoră pentru a susține suspansul, drama, ironia sau tragismul din film. E suficient zgomotul mării, tăcerile personajelor și modul de filmare.

Încă o remarcă și vă las să îl vedeți: pe tot parcursul filmului nu mi-am putut reprima o permanentă raportare la Cealaltă Irina al lui Andrei Gruzsniczki. Sunt complet defazat sau cele două filme chiar se înrudesc un pic..? Vă las cu About Elly și cu întrebările pe care, bineînțeles, le veți avea la finalul filmului când vă veți uita în jurul vostru și veți număra cât de multe Elly aveți lângă voi…