Arhive pe etichete: A Queen Displeased

VI. Game of Thrones 8. A Queen Displeased

Ne-am cam lămurit cum stă treaba cu Urzeala tronurilor după ultimul său episod, A Queen Displeased. Din păcate, serialul pare a se fi diluat iremediabil, pierzând interesul pentru cel puțin două fire narative:

stark1. Nordul: nu mai știm nimic despre Bran Stark, cel care „duce greul” acestei povești, și nici despre Rickon, despre care am aflat doar că e prizonierul casei Bolton. Story-ul HBO pare interesat doar de bastardul Jon Snow (care după ce-a fost înviat, n-a mai prea fost pus în valoare) și cele două fete, Sansa și Arya. Dintre acestea, doar Sansa are șansa (sic!) unei oarecari evoluții a personajului, care nu face însă decât s-o pună în valoare pe Brienne de Tarth, care amenință să devină un caracter major al acestei serii. La fel, Arya Stark nu face decât să-și prelungească instructajul cu personajul misterios (o bună găselniță) de care se desparte însă absolut neconvingător.

Per ansamblu, de la explicația cu originea numelui Hodor, pe care o găseam oarecum supărătoare la acea dată (acum mi se pare ok, în comparație cu restul episodului; later edit – avem aici confirmarea că a fost unul din cele trei detalii dezvăluite autorilor seriei TV de către George R.R. Martin), casa Stark își pierde importanța în povestire, și chiar dacă nu mai vedem zăpadă, persistă senzația că povestea lor înaintează prin nămeți.

Ca dovadă, apar mai interesante personaje conexe acestui fir narativ, care s-au adăugat pe parcurs, cum sunt Brienne de Tarth (de care am amintit mai sus), ca și „the hateful Lord of Winterfell”, Ramsay Bolton.

2. Lupta (alianțele) pentru Tronul de fier se diluează la fel de abrupt după plecarea piticului Tyrion Lannister în cealaltă poveste. Toată treaba se învârte acum în jurul alianței regalității cu religia, filon insuficient exploatat (chiar abandonat) după ce Înalta vrabie o făcuse pe sexoasa regină Margaery să declame citate din cărți.

game13. Premiatul Peter Dinklage reușește să însuflețească povestea palidei Khaleesi căreia nu-i mai rămâne de făcut decât să-și facă spre finalul episodului, o neconvingătoare intrare în scenă.

Așadar, din trei fire narative, primul beneficiind de aportul a 5 personaje principale (2 surori, 2 frați buni și unul vitreg) și 3 bine-conturate personaje secundare (Brienne, Ramsay și cel misterios din Braavos), al doilea pierde un personaj și dispare din centrul acțiunii, în vreme ce abia al treilea pare să evolueze cumva, iar aceasta se întâmplă din cauză că este nevoit să ajungă undeva, după atâtea ocolișuri.

Astfel că, în lipsa autorului, din Urzeala tronurilor nu rămâne decât o poveste care încearcă să i se substituie aceluia (vorbim, desigur, de George R.R.Martin). Tot ce vedem este un șir de personaje care bâjbâie în drum spre finalul poveștii. Și până una-alta, cum se agață telenovelistic unele de altele, încercând să-și amintească motivele care le-au urnit în această mișcare prea puțin… cinematografică.

Urzeala tronurilor, un Monopoly istoric

Azi vedem ultimul episod de 55 de minute din jocul de Monopoly cu care aduce fantasy-ul istoric Game of Thrones. Asta pentru că ultimul și penultimul episod din cea de a VI-a serie vor fi ceva mai lungi, am scris aici cât de lungi. A Queen Displeased promite o răzbunare (după marea supărare), fie a reginei Cersei, fie a mamei dragonilor, Daenerys Targaryen, după cum anunță trailerul:

Toate jocurile economice și strategice din serial – legate de alianțe, cucerirea de castele și tocmirea de soldați sunt tratate într-o notă contemporană, fluidă – fără sincope, așa cum nu prea se putea întâmpla pe atunci, când nici economicul și nici… istoricul, nu erau o preocupare reală. Grijile oamenilor erau probabil, cu mult mai prozaice: supraviețuirea, ori intoleranța semenilor – oricare însă, e cert că trăiau într-o lume cu mai puține drepturi și libertăți, prinsă în mai multe chingi și mai puține impozite.

Asemenea cunoscutului joc – peste care au aruncat tenta istorică extrasă de George R.R.Martin din Războiul celor două roze – producătorii au conturat mai multe tabere cu personajele aferente, fiecare user – sau spectator? – putând să-și aleagă pe cele preferate. Problema apărută aici este diluarea, și lipsa mizei: rupte în atâtea povești care par a evolua distinct (chiar dacă, probabil, ele se vor întâlni la final) uităm că sunt de fapt doar trei fire narative de urmărit. Dar acesta este meritul autorului, care le-a făcut să pară veridice: disputa din jurul tronului de fier al celor 7 regate, lupta pentru (re)cucerirea supremației în Nord, după dispariția lordului Stark, și traseul lui Daenerys Targaryen, care începe de la zero, doar c-o legendă în spate (și 2-3 dragoni).

Aceste trei fire narative ar fi putut da naștere la 3 producții coerente pentru marele ecran, care s-ar fi putut constitui, dată fiind miza asemănătoare, într-o trilogie mult mai pasionantă, susținute eventual de o a 4-a producție finală care să le adune într-un final apoteotic. Asta ar fi presupus însă ridicarea unor probleme reale din trecutul (chiar incert poziționat, în timp) speciei umane. E foarte ușor să împingi acțiunea undeva într-un fundal istoric, pe care să-l populezi cu probleme contemporane. Pare că mergi la cauza problemei și nu superi pe nimeni. E mai ușor chiar decât s-o împingi aiurea în viitor – pentru că aceasta ar necesita măcar un efort de imaginație.

generic1

De aceea, oricât ar fi episoadele de lungi, probabil că puteți sesiza că nu se întâmplă mai nimic în lipsa autorului. Personajele evoluează, desigur, ca și acțiunea – povestea însă nu. Ea se diluează, datorită mizei minore – suntem prinși într-un joc. Unul de Monopoly, istoric.