Arhive pe categorii: romantic

La Belle Époque (2019)

Comedia romantică franţuzească Cei mai frumoşi ani, regizată de Nicolas Bedos şi prezentată anul trecut la Cannes în afara concursului, propune o distribuţie de excepţie: Daniel Auteuil, Guillaume Canet, Doria Tillier, Fanny Ardant şi Pierre Arditi. Nu degeaba a luat două premii Cesar, fiind nominalizată la mai multe secțiuni…

b1Subiectul, puțin ciudățel la început, suscită pe parcurs o serie de întrebări, cel puțin interesante. Ceea ce debutează ca o dramă de familie devine, grație abordării moderne, o capodoperă cu iz de film clasic. Puțin spoiler: protagonistul Victor (excelent în rol Daniel Auteuil) este un desenator ajuns, la vârsta a treia, în dizgrația nevestei, care are și un amant.

În acest context Antoine, un om de afaceri (jucat de Guillaume Canet – om de teatru și TV care a cunoscut succesul și în cinematografie) îi oferă ca promoție un nou tip de atracție: amestecând artefacte teatrale și reconstrucție istorică, compania sa oferă clienților posibilitatea să retrăiască un moment, la alegere. Victor decide să revină în cea mai frumoasă perioadă din viața sa: anii `70. Nostalgia este un domeniu care bubuie, comentează un personaj apropo de afacerea „Les Voyageurs du Temps”.

b2Mai precis, Victor alege ziua și locul în care, cu 40 de ani în urmă, și-a cunoscut marea iubire. Revin la întrebările pe care le suscită contextul: reconstrucția istorică propusă de compania fictivă (deocamdată) din film nu este similară, de exemplu, cu parcul de distracții din Westworld, care propune o soluție high-tech futuristă, bazată pe androizi. În viitorul apropiat însă, firmele de acest gen se vor lovi în primul rând de problema decorurilor. Și chiar dacă protagoniștii, asemenea lui Victor din film, vor da dovadă de bunăvoință, ei rămân încă, în acest stadiu al afacerii, conștienți de reconstrucția făcută pentru ei, desfăcând din mers câte un tapet sau ridicând privirea la instalația de iluminat.

Plonjeul în realitatea virtuală este unul susținut mai mult de imaginația clientului, decât de tehnologie, iar întrebarea care se pune la orice film plasat cu mulți ani înapoi, în trecut, este în ce măsură consistența unei epoci este dată de acuratețea decorurilor, sau de retrăirea în sine (cu experiența adusă de vârstă), a unor momente de mult apuse? De apreciat umorul cu care filmul speculează reconstrucția, prin întrebările protagonistului:

Scuzați-mă, dvs sunteți real, sau tot un actor?

Interesant că şi în viaţa reală Nicolas Bedos și frumoasa Doria Tillier erau, cel puţin până la apariţia acestui film, un cuplu (autorul şi muza sa). Ei au jucat împreună în filmul «Monsieur et Madame Adelman», ieşit pe marile ecrane în 2017, şi care le-a adus fiecăruia câte o nominalizare la premiile César: pentru cea mai bună actriţă, iar pentru realizator cel mai bun film. Chiar dacă s-au despărțit ulterior, la montaj, ei au participat împreună la promovarea ultimului lor film, aplaudat călduros la Cannes în 2019.

Lost in Translation (2003) – „Hai să nu ne mai întoarcem aici niciodată pentru că nu o să fie la fel de distractiv.”

Lost in Translation este cât se poate de departe de drama romantică cu care Hollywood-ul ne-a obișnuit. Debutează lent, fără evenimente deosebite, cu prea puține dialoguri, aș spune adecvat titlului filmului. Povestea este simplă. El este un actor spre sfârșitul carierei, nevoit să promoveze produse în care nu crede în țări de pe alte continente, departe de familie și complet nemulțumit de punctul în care a ajuns, ea este o tânără absolventă, nesigură de drumul pe care să îl aleagă, silită să își însoțească soțul neglijent prin locurile pe unde acesta are de muncă în rolul de fotograf al vedetelor. Prinși amândoi în același hotel din Tokyo, cei doi se întâlnesc întâmplător și decid să petreacă împreună timpul care oricum ar fi fost pierdut în activități banale.

Bob în sala de așteptare

Din start primul meu gând este că filmul nu ar fi funcționat la fel de bine dacă în rolurile principale nu i-am fi avut pe Bill Murray și Scarlett Johansson (la doar 19 ani!). Obișnuit cu Murray să joace personajul amuzant fără să arate că se straduiește prea mult, face același lucru și aici, în special în momentele solo ale personajului, în interacțiunile pe care este obligat să le aibă cu japonezii, evidențiind barierele lingvistice și culturale dintre el și mediul străin. Însă spre deosebire de alte filme, aici umorul este subtil, este jucat în aceeași măsură cu starea de neapartenență și disconfort, nelasându-ne să ne amuzăm pe deplin, fără a ne simți puțin vinovați.

Pe de cealaltă parte, Charlotte (personajul lui Scarlett) caută să se adapteze noii situații, face plimbări prin oraș și încearcă să absoarbă o parte din cultura locală, însă cu fiecare încercare își dă seama că nu are șanse prea mari de izbândă, și că în lipsa atenției soțului îi lipsește o ancoră care să o recomforteze cu privire la viitor, iar această ancoră o găsește în Bob (Murray), care deși pare să aibă toate elementele pentru a fi împlinit (situație financiară bună, carieră de succes, familie), descoperă că se simte la fel de pierdut într-un loc nefamiliar.

Charlotte ascultând o carte de auto-dezvoltare

Aș fi crezut că știu încotro se îndreaptă filmul pe parcurs ce se derula și, deși nu am fost departe de adevăr, cred că nu este atât de mult o poveste romantică, cum pare la prima vedere, cât o poveste despre descoperirea personală, despre momentele din viața fiecăruia (o petrecere, o călătorie cu trenul, o plimbare în parc) care îți dau un moment de răgaz să te gândești, să cântărești la rece anumite decizii și să faci altele pentru ceea ce crezi la momentul respectiv că are să îți ofere mai bun viitorul. Aș vrea să punctez în acest sens un dialog pe care îl au cei doi în două momente diferite, cu foarte puține discrepanțe: „(Charlotte) -Nu știu ce ar trebui să fac. (Bob) -Îți vei da seama. Am încredere în tine.”

Un lucru la care totuși nu mă așteptam este ca filmul să aibă un final deschis. Crezi că știi cum s-a terminat povestea, însă nu ai o decizie definitivă, ceea ce în opinia mea este de apreciat; am urmărit două persoane pierdute, trecând împreună prin mai multe evenimente, ca în final să nu știm sigur dacă se vor fi regăsit pe ei înșiși, ceea ce în fond este pur și simplu realitatea vieții.

Iubire în trecut și viitor (2019)

În alte circumstanțe un film bizar, The Tomorrow Man devine în condițiile actuale, chiar interesant de urmărit. Protagonistul Ed Hemsler (John Lithgow) își petrece viața de tânăr pensionar pregătindu-se pentru un dezastru. Bine, nu sunt semne că dezastrul ar părea să vină vreodată, dar Ed se întâlnește cu Ronnie Meisner (Blythe Danner), care-și pierde și ea vremea cumpărând lucruri pe care aproape sigur că nu le va folosi.

E doar o chestiune de timp și momentul se apropie. Trebuie doar să privești în jur. O să vezi, dacă deschizi bine ochii.

Într-un mic oraș din America, acești doi oameni visează să găsească dragostea în timp ce încearcă să nu se piardă în lucrurile fiecăruia: În prima zi te uiţi la TV ca să afli ce s-a întâmplat, apoi pică şi internetul şi reţelele de telefonie. Apoi decizi să pleci, dar străzile sunt înţesate de maşini, apoi intervine armata… Chiar crezi că o să se întâmple asta? întreabă ea, înainte să-i cedeze (adică să-și mute pătura alături de el, nu vă gândiți la altceva).

Văzut în contextul pandemiei de corona-virus, punctul de interes al filmului sunt (cel puțin aparent) aspectele legate de similitudini cu această situaţie extra-ordinară, în timp ce relaţia romantică dintre cei doi, ce se voia probabil punctul sensibil al scenariului, cade în desuetitudine.

Ei bine, acum s-ar putea să ni se pară aiurea, dar nu-i deloc exclus ca așa să arate relațiile amoroase, într-un viitor nu foarte îndepărtat. Afinitățile. Afinități elective între un ipohondru și-o cumpărătoare compulsivă. Spicuiesc câteva avertismente, din off:

Ești ocupat cu lucruri pe care le crezi importante, dar vei afla că nu ele sunt ceea ce contează. Tot ce va conta e ce faci acum.

În subsidiar, un iz de amară ironie la adresa cititorilor de interneţi şi amatorilor de teorii ale conspiraţiei. Vi-l recomand doar dacă n-aveţi ce face, ori dacă vă plac cei doi actori. Filmul este disponibil aici pe hboGO.

A Star is (re)Born

A Star is Born e un musical atât pentru iubitorii, cât și pentru adversarii genului. Premizele poveștii sunt clare de la început, dar bine valorificate. Lady Gaga își construiește pe ecran o prezență mai caldă decât în videoclipurile care au consacrat-o și mai că se reinventează sau își relansează cariera.

Asta pentru că până și melomani care nu erau până acum fani ai ei îi admiră noul stil din piesele de pe coloana sonoră. Păcat că după Shallow nu mai pupăm vreun duet – ăla e momentul de maxim al filmului, care mai prinde pe coloana sonoră doar încă trei piese bune, toate solo: Always Remember Us This Way și Look What I Found ale Ladyei Gaga – și Maybe It’s Time, o piesă clasică pe versurile  celor de la Black Eyes, care face credibil și personajul jucat de Bradley Cooper (pentru că despre Ally știm și auzim că știe muzică).

Oricum e mare lucru și atât – o piesă bună și alte trei cinstite, ce rol are muzica aici e și că nu uzează povestirea – surprinde însă faptul că un actor care se lansează în muzică doar cu ocazia acestui film (în care joacă și pe care-l și regizează) le dă clasă multor muzicieni actuali. La fel și talentul actoricesc al artistei Lady Gaga, neașteptat de bună în rol, și chiar credibilă, până la piesa din final unde, cu toate lacrimile, emoția se diluează puțin.

Chiar dacă pare abrupt, sfârșitul validează personajul Jackson Maine, care iese mai bine decât Ally (și normal, fiind pe terenul lui) din acest film. A Star is Born sigur va lua cel puțin un Oscar ,pentru muzică originală sau coloana sonoră, poate și altele. Meritul acestui remake este că, pe lângă pledoaria pentru autenticitate, reușește să surprindă două aspecte esențiale din lumea artiștilor, care par să se contrazică ușor, dar de fapt se completează:

Primul, că oricât ai fi de talentat, nu e suficient ca să și performezi, contează cum pui asta în valoare – au protagoniștii o discuție într-un bar, pe la început.  Apoi, că mediul artistic este cel care te crește mare și te poate ajuta sau nu să reziști acolo sus, iar filmul e oarecum și o recunoaștere a celor din jurul unui artist – precum fratele impresar, Bobby (excelent supporting role făcut de Sam Eliot) sau soțul, cu ale cărui încurajări își începe Ally (alias-ul artistei Lady Gaga) cariera.

Care Lady Gaga nu e la prima apariţie pe ecran: a mai jucat în Machete Kills şi Sin City: A Dame to Kill For, și episodic în serialul de televiziune American Horror Story: Hotel iar partitura i-a adus un Glob de Aur. Miza filmului, pe lângă temă și mesajele amintite, e  omagierea musicalului clasic Hollywoodian. Dar în 2017, La La Land – un musical cu aceeași rețetă – pierdea titlul de cel mai bun film în defavoarea Moonlight. Poate acum?

,,Povești mărunte „/ ,, Apró mesék” – 2019

Regizorul  Szász Attila și  scenaristul  Köbli Norbert  au mai colaborat , cu succes , la filme despre perioada postbelică: ,,Ambasadorul din Bern”,,Iarna eternă”. Cea mai nouă realizare ,, Povești mărunte „/ ,,Apró mesék ” promite să fie un  thriller captivant, cu twist-uri și situații neașteptate . Distribuția  este bine aleasă, protagoniști : Molnár Levente, actorul clujean de teatru care s-a afirmat în roluri dificile ( pentru rolul său din ,,Fiul lui Saul,” film distins cu premiul Oscar pentru cel mai bun film străin din 2016) , mai tânărul Szabó Kimmel Tamás și actrița de origine slovaco-maghiară Kerekes (Kerekešová ) Vica.

Această prezentare necesită JavaScript.


Lupta de la cotul Donului  este unul dintre cele mai tulburi capitole ale istoriei militare maghiare.  Acest cadru istoric servește drept fundal istoric pentru prezentarea unei povești mult mai intime, umane.   Filmul se concentrează asupra unei femei (Kerekes Vica) și asupra amantului ei (Szabó Kimmel Tamás ) , a căror coabitare este umbrită de întoarcerea acasă a soțului Molnár Levente ), pe care amantul îl întâlnise pe front. Vom afla cine e dezertorul, care este escrocul care profită de aceste vremuri tulburi și în ce fel iubirea poate schimba oamenii.  În fapt , avem un thriller neobișnuit prin povestea sa romantică.

 

Filmările au început în 2017. Filmul va rula în cinematografe, probabil, din martie 2019