Arhive pe categorii: Polonia

regizori de origine poloneză

Cetățeanul

Am mers cu mari așteptări la Obywatel, ultimul film al lui Jerzy Stuhr, actor reținut de mine în filmele lui Kieslowski și unul din cei mai apreciați în Polonia, care a parcurs de atunci mai multe etape profesionale în teatru și cinematografie, ajungând scenarist și regizor. Iar filmul său începe în forță, cu un hilar accident suferit de personajul principal.

Ca urmare, imobilizat pe un pat de spital, el trebuie să suporte vizitele personajelor (pentru el) secundare, dar despre care crede că i-au influențat destinul. Aceste vizite îi prilejuiesc o rememorare (pe etape personale și sociale) a vieții sale și a rolului jucat atât de persoane cât și de evenimente.

Mai multe despre acest film sper să reușesc să completez mâine. Până atunci vă las să urmăriți trailerul de mai jos (n-am găsit cu subtitrare în engleză, help!):

Three colors: blue6

tricolorKieślowski tratează aici libertatea în contradicție cu natura umană. Binoche joacă rolul Juliei Vignon, copleșită în urma unui accident rutier din cauza căreia își pierde familia. Julie nu este o supraviețuitoare, ea apare mai degrabă abulică, in-expresivă: nu prea avem de ales, pare să ne sugereze atitudinea ei, și trebuie să ne târâm crucea.

După ce-și revine din accident, Julie are un scurt interludiu amoros cu Olivier, fostul asistent al fostului soț, dar nu această scenă dezvăluie mizeria din viața ei, ci apariția unor pui de șobolan în debara. Așa că fuge la agentul imobiliar, decisă să schimbe apartamentul. Curios ce lucruri ne oripilează și ce nu, ce putem suporta, și ce ne poate scoate – la un moment dat – din casă.

blueFilmul s-ar fi putut termina oriunde în primele 60 de minute, dacă ar fi fost scris, regizat ori filmat în stil minimalist de către unul din promițătorii (foști) tineri regizori români contemporani. Fără a face spoiler, mai pot spune că sunt încă multe de văzut: urmează o scenă în care Julie își dă seama că soțul a cărui pierdere o (de)plângea iubise în ultimii ani pe altcineva. Plot point 2 cum ar veni, o a doua întorsătură a situației atunci când totul părea să alunece spre final.

Three colors: blue5

Blue07Am ajuns lorsque le moment quand sa nouvelle voisine – une salope, qui ne porte pas de cullotes – vient à  visiter Julie, et à remercier. Inserția poveștii lui Lucille mi s-a părut o aluzie la Chiriaș la Paris-ul lui Polanski. De câte ori văd un film ajung s-o dau, mai mult sau mai puțin corect, pe limba lui. Poate vi se pare ciudat, dar vă spun, mult mai rău e când citesc poezii.

Am revăzut cu ochii vecinei peștele de sticlă sau echivalentul său: candelabrul cu mărgele de sticlă – albastre și acestea. Muzica obsedantă ajunge să fie și diegetică, pusă în flautul homeless-ului adus într-o mașină italiană, la locul faptei și filmărilor, de către o frumoasă (iubită) blondă. ajuns aici, mie mi-a fost clar că văd mai mult decât un film: parabolă, colecție de simboluri?

Three colors: blue2

threecoloursblue-2Ați reușit să vedeți prima jumătate a filmului, măcar până la această imagine? Interesant cum joacă Juliette Binoche o partitură dificilă și obstinația cu care urmărește regizorul albastrul, ca simbol al libertății. Foarte tare, de asemenea, combinația de dimineață: înghețată cu cafea. Mă gândesc s-o-ncerc și eu 🙂

inghetata cu cafeaNu se întâmplă aproape nimic în film, în sensul vreunei acțiuni care să poarte eroul / eroina spre descoperirea a ceva/altceva decât știa. Există doar acțiunile sale, mai precis alegeri ale Juliei, care se succed într-un ritm destul de dificil de urmărit, dacă te interesează tema propusă de regizor. Tensiunea interioară a filmului realizat de Kieslowski este dublată de muzica nediegetică compusă de celălalt membru al trio-ului polonez, Zbigniew Preisner.

Filmul își păstrează realismul prin seriozitatea temei alese, fără a fi necesar pe de asupra-realismul muzicii, ori al cadrelor. N-am stat să compar cinematografia lui Kieslowski cu Noul val românesc, fiind la prima vizionare a filmelor polonezului, dar mă tem că n-am ieși bine la procedura de examinare.

Three colors: blue1

Three_Colours-Blue-Juliet_BinocheMărturisesc de la început că (blue) primul film al seriei Three colors este ultimul la care m-am uitat, din cauza subiectului dificil. Într-o călătorie, în urma unui accident rutier cauzat de o defecțiune a mașinii, femeia își pierde familia: soțul și fetița. Cu toată oroarea față de subiecte dure (chiar și-n opere de ficțiune, încerc să evit așa ceva), am reușit – odată ce am găsit dispoziția sau mai bine-zis oboseala necesară pentru a privi filmul – să urmăresc scena accidentului fără să mă cutremur.

Pentru că un regizor de talia lui Kieslowski reușește să transmită mesajul: are loc un accident, ca pe o informație, apelând la mijloace simple, și nu ca pe o dramă – așa cum este de fapt.

Three Colours BlueCum se întâmplă totul? Întâi suntem preveniți: la oprirea mașinii (o Alfa Romeo, ce altceva?) pe banda de refugiu, vedem cum se picură lichid de frână de pe conductă…   Abia apoi, întâmplarea apare în toată grozăvia ei prin contrast cu joaca unui puștan de pe câmpul cețos. Prin ochii lui vedem accidentul: mașina oprită în pom, o minge rostogolindu-se afară, ușoară ca un suflet, fără a ieși însă din cadru.

Păcat că nu se mai prea fac astfel de regizori!