Arhive pe categorii: filme proaste

Hustlers (2019)

Inspirată dintr-un articol publicat în revista New York Magazine care a devenit viral în 2016, acțiunea filmului Hustlers: Striptease pe Wall Street  urmărește un grup de (foste) stripperițe care se ambiționează să-şi continue viaţa de lux chiar şi după criza financiară, folosind însă metode mai puțin ortodoxe> adică își jefuiesc foștii actuali clienți. E ceea ce se numeşte heist movie sau, în cazul acesta particular, film cu hoaţe.

Dincolo de încadrarea în gen, filmul e făcut special pentru J Lo. E singura care joacă natural, în timp ce restul distribuţiei cam mimează, motiv pentru care „acțiunea” pare departe de realitate. Jennifer Lopez în schimb se desfăşoară ca o peştoaică, înjură cât cuprinde şi se prelinge pe bara unui club de streap-tease în diferite poziţii, care de care mai studiate. Nu e vreo grozăvie de film, dar dacă vrei ceva uşor, să te destindă după un vin fiert, s-o vezi pe J.Lo la 50 ani prestând impecabil la bară, în timp ce restul distribuţiei ia notiţe, merge.

E cam în nota acestui vânt ce suflă tot mai tare dinspre Hollywood de vreo 2-3 ani, cu majoritatea francizelor re-relansate, re-făcute sau pur şi simplu mediocru copiate, cu aceeaşi poveste veche, doar caracterele masculine schimbate în feminine, gen Ghostbusters 2016, Ocean’s 8, 007, Star Wars Sequel Trilogy, Captain Marvel sau TerminatorNici nu-ţi trebuie cine ştie ce educaţie cinematografică să vezi acest al 3-lea val de feminism băgat pe gât clienţilor de către găștile de la marketing, şi asta nu doar la filme, ci și în jocuri și alte domenii de entertainment. Marvel, CNN, LucasFilm, Disney au spus că vor sa angajeze mai puțini bărbați și mai multe femei, deoarece nu e totul egal în mintea lor. Și că în acest domeniu sunt prea mulți bărbați.

De când a ajuns la cârma francizei Star Wars, presedinta LucasFilm Kathleen Kennedy a angajat în poziții de putere numai femei, aflate la primele job-uri de acest gen. Și au urmat încasă de 2,2 miliarde la The Force Awakens, 1,2 miliarde la Rogue One, apoi The Last Jedi o scadere pana la 1,3 miliarde. Apoi „fundul oceanului” pentru un film Star Wars, Solo 390 de milioane, la un buget probabil de de 450 milioane – Kathleen Kennedy a concediat directorii când filmul era la 80%!

Revenind la Hustlers, în lipsa lui J.Lo, ar fi fost doar un alt film slab despre criza financiară, la doi ani după ce s-a stins şi ne pregătim de un alt ciclu economic – care a început deja cu o perioada premergătoare de recesiune. Când vine vorba de un film de divertisment, ar fi de așteptat ca Hustlers. Striptease pe Wall Street să fie pe placul tuturor: al bărbaților pentru numerele de dans și al femeilor pentru partea lucrativă a afacerii. Însă, nu știu cum se face, că nu poate fi toată lumea mulțumită.

 

 

Beyond White Space

Thriller Sci-Fi cu Holt McCallany, Zulay Henao, Dave Sheridan….

nu ati auzit de ei, nu va pierdeti timpul, nu ati auzit de ei din motive bune…nu prea stiu sa joace…
Inca un film la care trailerul ne minte ca sa formulez direct…ce pare interesant din trailer, nu se ridica deloc la inaltimea asteptarilor…filmul pare facut de un grup de prieteni pe parcursul unei saptamani, doua intr-un studio improvizat in garaj…
Efectele speciale de nementionat, povestea extrem de subtire, plicticoasa, fara nici un mesaj, o adunatura de idei fara legatura aruncate la un loc si lipite cu lipici ieftin…pe scurt un dezastru…poate ar putea avea ceva succes intr-o sala de cinema din Vietnam sau Cambogia dar rurala atentie nu in Saigon City sau alt oras mare…Nu va pierdeti timpul…nu pierdeti absolut nimic…problema nici macar nu este bugetul mic, sunt multe filme chiar SF cu buget redus si care sunt bune vezi imagePitch Black, dar tot restul actori, scenariu blah blah blah….nu mai scriu nimic caci imi pierd timpul meu si al vostru care cititi. De ignorat…..

Strangers: Prey at Night -2018

Am  bănuit  că filmul   The Strangers: Prey at Night (Necunoscutii: Prădători în noapte) regizat  de Johannes Roberts  este o continuare a filmului  The Strangers  realizat în 2008  de (pe atunci) debutantul Bryan Bertino,  având în rolurile principale  pe  Liv Tyler, Scott Speedman, Gemma Ward. Filmul se axase mai mult pe acțiune, pe scenele horror și și-a  făcut  rapid  mulți fani datorită faptului că a fost , zice-se, inspirat din fapte reale*.
The Strangers (Necunoscuții ) nu a avut nici pe departe complexitatea și  subtilitățile  filmului  realizat de Tom Ford : Nocturnal Animals , nici  interpreți  atât  de  expresivi  ca Jake  Gyllenhaal și  Amy  Adams.
Am citit  în  program că regizorul  acestei continuări a  filmului ,,The Strangers ” este  altul și m-am gândit că, uite, vine cineva cu experiență și viziune să reinventeze un film pe care îl găsisem doar sălbatic și plin de clișee !  Poate filmul voise să fie  un studiu asupra  laturii bestiale a  naturii  umane : crime gratuite și cu atât mai oribile,  mai greu de înțeles, precum  faptele unui asasin în serie, care , de obicei, este dereglat mintal.  Și totuși, crime făcute de cupluri sau de grupuri nu sunt deloc rare. Și cât de uimitor, chiar fascinant , ca cei care i-au ușor viețile altora să lupte până-n ultima clipă  pentru mizerabila lor viață , pentru supraviețuire. Poate sunt promotorii unui stil filozofic existențialist : întâmplarea / absurdul ne lovește când vrea el.  Un joc al destinului?  Se consideră acești asasini însăși mâna destinului?

Această prezentare necesită JavaScript.


Lăsând la o parte  prequel  -ul , noua producție din 2018   The Strangers: Prey at Night (Necunoscutii: Prădători în noapte) regizat  de Johannes Roberts  are atmosfera apăsătoare , un scenariu leneș și previzibil.  Wow ! Nici o idee proaspătă, surprinzătoare sau /și  destabilizatoare? Dacă ați văzut filmul de acum zece ani,  în regia lui Bryan Bertino veți recunoaște chiar și în detaliu aceeași… Mărie cu altă pălărie: killer-ii sunt aceiași :Omul cu mască”,,Dolface”,,Pin up girl”, dar interpretați de un alt actor și alte două actrițe. Protagoniștii  vânați de persoane mascate , sunt  supuși  la agresiuni repetate. Chiar dacă rănile nu  sunt prezentate foarte detaliat, actele de violență excesivă nu mai impresionează. Acest ,,déjà vu”  poate enerva sau  lăsa indiferent. Nici măcar tenta ironică a acestor acte nu poate stârni  interesul.

Distributie: Bella Thorne, Cameron Monaghan, Martin Henderson, Christina Hendricks

* Scenaristul & regizorul  Bryan Bertino s-ar fi inspirat după  povestea reală cunoscută la acea vreme drept “The  Tate murders”, petrecută în 1969 în California: actrița Sharon  Tate care era însărcinată la acel moment și încă patru membri ai familiei sale, au fost uciși de către trei membri ai clanului Manson. Clanul Manson era o familie  stabilită  în California, condusă de Charles Manson care a murit , nu demult, în închisoare unde era viețaș .

Orbirea

Regizat de Michael Mailer după o poveste de Diane Fisher și adaptată de John Buffalo Mailer, cu Alec BaldwinDemi Moore și Dylan McDermott, Orbirea este o melodramă cu un scenariu previzibil și final plin de romantism. Actorii sunt cam penibili, cu excepția lui Alec Baldwin, singurul cât de cât credibil în acest melting-pot, tot prea melodramatic și el. Asta pentru că oricât ar încerca, nu-i iese decât o imitație nereușită a lui Robert de Niro în Parfum de femeie, pentru că oricât ar diferi datele problemei, tot cam acolo bate: acest Blind (2017) urmărește povestea unui scriitor orb care își redescoperă pofta de viață atunci când dă de (big surprise!) o nouă iubire.

Bill Oakland este un romancier faimos (de ce, nu prea reiese) care rămâne orb după un accident de mașină în care i-a murit soția de care tocmai se pregătea să divorțeze. Cam la asta se rezumă filmul: bogăție, faimă, șamd. Fără aceste ingrediente ar fi absolut nedigerabil. Așa… consumăm HBOuă ca să stingem apoi televizorul cu gândul că și bogații plâng, nu-i așa? Dar mai tare plâng eu pentru timpul pierdut cu el, fiindcă Orbirea” asta este genul de „film-țeapă”: cu actori buni, subiect ok, adică rețeta perfectă încât PARE bun – doar rezultatul e un fiasco total.

Dacă vreți să vedeți opusul, adică un film care PARE prost dar e suprinzător de reușit în mai toate scenele sale (la mine cam ăsta e criteriul după care aleg un film HBO: pornesc TV-ul random, și dacă mă prinde vreunul din filmele de pe tzâșpele canale de film, îl pornesc de la început de pe hboGO), vă recomand The Wizard of Lies, antidotul perfect la The Big Short și partener de nădejde pentru Margin Call. Mai ales că, vorba lui Costi Mărculescu:

Spală căcănăria cool, fancy, sexy și glorificantă pe care The Wolf of Wall Street a pus-o peste hoția bancherilor din Inperiul retard al Americii.

Cât de prost este cel mai prost film din istorie?

Povestea making-of-ului celui mai prost film din istoria cinematografiei, The Room” (2003) și catalogat de unii drept trăznaia absolută a sezonului în cinema, ”The Disaster Artist” se alege cu unul din Globurile de Aur 2018 (James Franco pentru cel mai bun actor într-un film comedie sau musical) și îl acoperă indirect – dar oficial – de glorie pe Tommy Wiseau, după cincisprezece ani de dizgrație și suplicii. Și pentru că nu ai cum să savurezi pe deplin ”The Disaster Artist” fără să fi văzut mai întâi ”The Room”, sfatul meu este să începi cu acesta din urmă. 

Cât de prost este, așadar, cel mai prost film din istorie?

Avem un tânăr bancher, pe Johnny, un personaj caraghios și excentric, de o candoare și stupizenie care te vor duce imediat cu gândul la Florence Foster Jenkins, pe care iubita Lisa îl înșală cu cel mai bun prieten, Mark, și care, trădat și devastat, se sinucide monologând shakespearian, trăgându-și un glonț în gură.

Eu aș zice că e cel mai bun film prost pe care l-am văzut vreodată, într-adevăr un film-cult despre cum nu se face un film, un clasic al filmelor proaste și care, în mod bizar, a fost acceptat cu o înduioșătoare bunăvoință de public și de critici și a lăsat în urmă replici care au făcut istorie, cum e celebra ”You’re Tearing Me Apart, Lisa!”. Faptul că e jucat atât de grotesc și că e plin de cadre stupide ori dialoguri mai proaste decât un film porno te vor face să te întrebi dacă nu care cumva totul a fost aranjat deliberat și dacă… nu cumva te afli în fața unei parodii? 

După cum vei vedea ulterior în ”The Disaster Artist”, răspunsul este categoric negativ. ”The Room” nu a fost deloc o parodie, ci într-adevăr, a fost chiar atât de prost pe cât ai văzut. Cu origine etnică și vârstă incerte, plin de bani, excentric și ambițios, însă de o idioțenie monumentală, Tommy Wiseau se visează  actor tragedian și îl adoră pe Shakespeare. Complet lipsit de talent, joacă grotesc, neadecvat și strident și, respins de studiouri și producători, decide să își facă propriul film, să îl regizeze, să scrie singur scenariul și să fie protagonistul totodată. 

Din vanitate și ipocrită filantropie, îl cooptează în acest proiect și pe Greg (interpretul lui Mark, prietenul infidel  din ”The Room”) pe care îl va manipula,  îl va teroriza și îl va șantaja emoțional cu fiecare ocazie. Tiran și nesuferit, filmează după bunul plac; echipa nu îndrăznește să aibă obiecții nici în fața lipsei crase de talent a ”omului cu banii”, nici în fața mojiciei și nemerniciei lui. Filmarea este dusă la bun sfârșit, bugetul este epuizat și în seara premierei se va găsi în fața unei săli pline de oameni veseli și amuzați care nu îi vor huidui producția caraghioasă – așa cum el însuși se aștepta – ci, dimpotrivă, îl vor acoperi, generoși, de aplauze și ovații și, amuzați de genialitatea stupizeniei întregului film, îl vor băga irevocabil în istorie.

Așadar, printr-o ironie adorabilă a sorții, ”The Room” devine mai cunoscut și mai vizionat acum ca oricând (personal, mizez pe o creștere considerabilă a notei lui pe IMDb), iar Tommy Wiseau, cu Globul de Aur în mână, alături de James Franco, își vede visul împlinit, chiar dacă nu așa cum plănuise inițial. Până la urmă, nici Bela Lugosi nu a luat vreodată un Oscar pentru ”Dracula”, dar l-a luat Martin Landau, jucându-l pe Bela Lugosi in ”Ed Wood”, nu-i așa?