Arhive pe categorii: film canadian

Aventura – sezonul 5

M-am mirat că acest serial care a mers bine înainte, serie după serie, fără să pice în telenovelă, n-a mai fost nominalizat la ultimele premii Emmy. The Affair are inițial în vizor unul, apoi două cupluri care se destramă. Se definește în diverse sinopsisuri ca urmărind „efectele emoționale ale unei relații extramaritale”. De fapt, șocul relațiilor extramaritale ocupă doar primele trei sezoane, parțial și al patrulea.

Ce deosebește The Affair de orice altceva de pe piaţa serialelor este adâncimea psihologică la care ajunge fiecare din relaţiile de familie de aici: soţ-soţie, tată-fiică, tată-fiu, mamă-fiică şamd, nicio legătură dintre personaje nu scapă nesondată. Dacă la început pare ușor neclar cum intră într-o relație Noah cu Alison, o banală chelneriță locală ce încearcă să-și adune cioburile căsniciei după tragica moarte (accidentală şi nu prea) a fiului ei, la vârsta de patru ani, treptat povestea începe să se lege.

Dar asta abia după vreo 10 episoade, în care întâmplările sunt reluate din perspectiva amantului Noah și ale soțului Cole, adesea în scenarii mult diferite, iar ceea ce părea o simplă și prozaică aventură devine cu totul altceva. Mai ales după ce, spre final, odată asimilat şocul despărţirilor, personajele încep să se învinovăţească singure pentru eşecuri, în loc să-şi blameze doar foştii parteneri.

După cum am mai scris pe-aici, startul sezonului V nu prea m-a încântat, lăsând la o parte găselnița amuzantă prin care devine auto-referențial (se toarnă un film după romanul lui autoficţional al lui Noah), şi ironia cu care își sondează propriile structuri narative. Apoi am început să înţeleg de ce-l joacă Dominic West atât de bine pe Noah Solloway – rolul fiind scris anume pentru el.

Dacă până acum serialul se limitase la jocul pe linia subţire între ceea ce crede despre el fiecare personaj şi ce cred celelalte, în aceleași situații, alternând scenele din perspectiva unuia (din soţi sau parteneri) cu cele din perspectiva celuilalt, în seria a V-a perspectiva temporală se extinde.

Apare un personaj din viitor – Joanie, fiica lui Alison Bailey și Cole Lockhat – cu un rol neclar în primele episoade, ca apoi să devină principalul purtător de mesaj al seriei, desluşit abia spre final. După ce în prima jumătate trecem prin scandalul #metoo, supriza este că şi anxietatea cu care se luptă personajul aproape SF Joanie, ca şi prejudecăţile despre mama sa, sunt învinse la final.

Dacă în primele episoade ale sezonului final doar Helen părea să ducă greul, la fel ca în piesa din generic a Fionei Apple (She has only one thing to do and that’s be the wave that she is and sink back into the ocean), finalul e salvat de Joanie într-o frumoasă discuţie cu Noah. Una peste alta, la final avem parte ca premiu pentru răbdare şi de o nouă piesă (rara avis) a Fionei – închizând parcă un cerc, cu o piesă pe generic şi alta pe final:

Down River (Artistele) 2013

Helen-ShaverCum alegem subiectul unui film  – când avem de unde alege? Cel mai ades vrem să vedem filme inspirate de cazuri reale, alegem subiecte vii, actuale – care să ne intereseze. Am urmărit în mai multe rânduri secvențe din acest film pe Cinemax, dar n-am apucat până azi  să-l urmăresc cap-coadă. Iar filmul ăsta canadian merită vizionat cu atenție (din mai multe motive) de amatorii muzicii și artelor.

Este un film proaspăt, al unui regizor deloc convențional, unul de urmărit: Benjamin Ratner. Bine, toți regizorii sunt personaje interesante, dar el vine din mai multe lumi: actor, scenarist, profesor și fost campion de box. O personalitate a noii cinematografii canadiane, mentor al unei generații întregi de actori. Acest film este un omagiu adus prietenei sale – actrița Babz Chula, care s-a remarcat în cinematografia americană și apoi în cea de peste Marile Lacuri, unde a jucat împreună cu actorul (acum regizorul) Benjamin Ratner.

Al doilea motiv de urmărit, după personalitățile pe care ni le relevă acest film, este muzica (a și fost nominalizat la un premiu Leo pentru muzica originală). Ben Ratner lucrează aici, ca și în alte filme ale sale, cu compozitorul Chris Ainscough, colaborator al său și la Moving Malcom. Câteva linii melodice din muzica de film a lui Chris găsiți aici, ca să vă faceți o idee.

În Down River, majoritatea pieselor (de pe genericul de final) sunt interpretate de Kevin House, dar în film două dintre ele sunt intercalate ca aparținând personajelor. Este vorba chiar de cea care dă titlul filmului, compusă de eroina principală, Pearl (jucată destul de convingător de Helen Shaver) și interpretată de o cântăreață adevărată, Coleen Renisson – aici în rolul lui Harper.

Urmează apoi o altă interpretare de excepție a distrusei (social) cântărete Harper, într-o scenă de seducție. Aici perfomanța lui Coleen Renisson este susținută de trupa ei din viața de zi cu zi, The Sinner.

Un al treilea și poate cel mai important motiv să urmăriți filmul este mesajul său. Mai bine zis frumoasele îndemnuri pe care Pearl, chiar și după ce află rezultatele analizelor de sânge, continuă să le transmită celor trei artiste pe care le hrănește nu doar spiritual.

spence– Frica este inamicul artei. Mie mi-a fost frică ca oamenii să nu mă accepte! Așa că am făcut un pic din asta, un pic din cealaltă, fără să mă dedic cu totul spre ceva sau cuiva. Tu ești o luptătoare, o încurajează ea pe artista plastică Aki, interpretată de Jennifer Spence, soția lui Ben.

coleen– Lasă-te de povești, o ceartă ea pe cântăreața Harper.

– Trebuie să te maturizezi, să te mai calmezi și oprește-te de a-i mai folosi pe oameni. Trebuie să-ți asumi responsabilități. Muzica ta vine dintr-un loc foarte generos al tău. Restul sunt mizerii – îngâmfare și degradare. Dacă nu le lași în urmă, o să te înghită. Ție nu ți-e frică de talentul tău, o încurajează ea în final.

Gabrielle-Miller-F2-Down-River– Tu ai cea mai mare nevoie de sex. Femeile trebuie să se deschidă. Eu am așteptat toată viața un semn, iar timpus s-a scurt. Îți spun, Fawn, timpul trece foarte repede. Ăsta este adevărul.

– Vreau să fiu mai bună!

– Trebuie doar să fii tu însăți, este dialogul ei cu actrița în devenire Fawn (Gabrielle Miller).

Abia în final aflăm și motivația mecenatului fostei frizerițe Shawn, o cântăreață ratată. Dar asta vă las să descoperiți singuri, pe Cinemax.