Toate articolele de floridincalimara

Prisoners (2013)

Prisoners îl are ca regizor pe Denis Villeneuve care este cunoscut și pentru filmul Incendies (2010), care a fost premiat pentru Cel mai bun film la Festivalul Internațional de film de la Toronto și la Festivalul de Film de la Veneția. Prisoners are în distribuție actori ca Hugh Jackman (Keller Dover), Jake Gyllenhaal (detectivul Loki) care interpretează foarte bine rolurile într-un film de excepție care te ține în suspans și creează situații emoționante până la final.

În timpul unei reuniuni dintre familia Dover și Bitch cu ocazia Zilei Recunoștinței, bucuria tuturor se risipește când Anna Dover și Joy Birch, fetele celor două familii, dispar.

Detectivul Loki cu o aparență mai nonconfirmistă, cu tot felul de tatuaje se remarcă prin tactul său, prin siguranța de sine, totodată fiind cunoscut drept un profesionist care a rezolvat toate cazurile sale. El este cel care va investiga dispariția celor două fete, un caz greu ca un labirint cu piste diferite și care îl va face pe Loki să treacă de la starea lui de calm de la început la o stare de furie, neputință, frustrare după ce totul pare că trenează sau mai mult, pare pierdut. O scenă în care vedem partea lui mai sensibilă este cea în care aparent, se găsește vinovatul dar nu și victimele. Câteva din probele găsite sunt hainele însângerate ale fetelor care sunt recunoscute imediat de părinții acestora. Apoi, vin reproșurile din partea lui Keller Dover iar detectivul are un moment de cumpănă, de agitație, îl vedem aruncând foile, tastatura de pe biroul său, ca un semn al nereușitei sale. Însă, ancheta continuă și după sinuciderea așa-zisului vinovat, Loki va descoperi și alte lucruri nebănuite, ținându-ne în suspans până la sfârșitul filmului pentru a vedea dacă acest caz va face parte din toate cele pe care le rezolvase până atunci.

Inainte de a fi răpite, fetele au trecut pe lângă rulota lui Alex Jones, însă de îndată ce polițiștii îl prind, aceștia sunt convinși că bărbatul are coeficientul de inteligență al unui copil și nimic nu demonstrează că el este vinovat. Totuși, odată ce Alex este eliberat, într-un acces de furie, tatăl Annei Dover îl atacă pe suspect care îi spune că fetele plângeau atunci când le-a părăsit. Totuși, nimeni nu aude această frază și astfel nu Alex nu poate fi acuzat.

Dover are din ce în ce mai multe îndoieli: cum a putut Alex să conducă rulota, de ce s-a speriat atunci când l-a căutat poliția, lucru care îl face să investigheze singur ceea ce s-a întâmplat, fiind influențat de asemenea de disperarea soției sale care îi reproșează cumva că până atunci avusese încredere în el, dar acum simte că a pierdut protecția lui. Într-o seară, îl urmărește pe Alex și îl aude cântând Jingle Bells în varianta cântată de Anna, lucru care îl înfurie și îl răpește la rândul lui pe Alex, fiind convins că el este cauza disperării sale. Dover este un personaj interesant, la început este tatăl și soțul protector, cu o familie fericită până când ajunge în pragul deznădejdii, căutându-și copilul și se arată în stare de orice, încercând să își facă singur dreptate. Din tatăl calm ajunge o persoană violentă, care se lasă pradă alcoolului, care nu poate să accepte gândul pierderii fiicei sale, căutând-o în felul său, având și momente în care rostește rugăciuni, are remușcări. Până unde va ajunge el cu violența față de Alex Jones, este el orbit de durerea cauzată de dispariția fiicei sale încât nu vede adevăratul vinovat? Câte fețe nevăzute are un om, până la urmă sau ce elemente nedescoperite ies la suprafață în situații limită?

Este un film brutal, o cursă contra-cronometru, cu scene emoționante totodată: căutările din pădure, pe ploaie, depresia mamelor care nu pot accepta pierderea fetelor, deznădejea taților după zile întregi în care nu reușesc să afle unde sunt fetele lor, stăruința cu care detectivul caută să rezolve cazul. Un film care are elemente de dramă, thriller, mister care m-a făcut să fiu curioasă aproximativ două ore și jumătate, iar la final îți lasă imaginația să construiască continuarea.

Sursă imagine: http://www.imdb.com/

Testament of Youth (2014)

Regizat de James Kent, filmul Testament of Youth (2014) are două mari teme: iubirea, pe de o parte, temă luminoasă și de cealaltă parte, războiul necruțător care aduce un număr imens de morți, care devastează familiile soldaților implicați. Drama se derulează pe fondul primul război mondial dar înclină și spre speranță, spre un mesaj despre pace.

Filmul o are ca protagonistă pe scriitoarea Vera Brittain (Alicia Vikander) care de la început se arată o fire rebelă, independentă, curajoasă în scena în care refuză pianul oferit de tatăl său preferând să studieze la Oxford în locul cadourilor scumpe. Edward (Taron Egerton), fratele Verei, îl convinge pe tatăl său să-i dea voie fetei să meargă la Oxford având în vedere marea dorință a acesteia dar și inteligența sclipitoare de care dăduse dovadă până atunci.

2015-sony-pictures-classics-1

Sursă:  2015 – Sony Pictures Classics

Admiterea Verei la universitatea prestigioasă Oxford este și prilejul de a-l cunoaște pe Roland (Kit Harington) alături de care descoperă că au o pasiune comună și anume dorința de a deveni scriitori. Legătura lor e întreținută prin întâlniri, scrisori și totul se transformă încet într-o relație de iubire. Însă, frumusețea și pacea dintre ei este umbrită de anunțul războiului iminent, iar Vera se confruntă cu o situație apăsătoare: fratele ei Edward decide să lupte în război și la scurt timp după această veste, află de asemenea că Roland s-a înrolat.

2015-sony-pictures-classics-4

Sursă:  2015 – Sony Pictures Classics

Vedem apoi derulându-se niște scene tare sensibile, emoționante: războiul ce îi desparte pe Vera și Roland ne arată plecarea trenului în care Roland se îndrepta spre front, ziarul în care Vera citește noutăți despre război și unde vede liste întregi cu numele oamenilor morți în război și picăturile de ploaie care cad peste paginile sfâșietoare, momentul în care se decide să abandoneze Oxford pentru a fi infirmieră, simțind că în acel context, mai potrivit ar fi să acționeze, să contribuie cu ceva la salvarea sau la îmbunătățirea stării soldaților.

E un film care ne arată o poveste de dragoste dureroasă pentru că i se interpune războiul crud. Experiența dură prin care trece Vera o face să se concentreze la munca ei, iar timpul pare să treacă mai repede până ce primește vești de la Roland. O scenă tulburătoare e cea în care Roland se întoarce pentru trei zile datorită unei permisii și îi propune Verei să devină soția sa. Amândoi privesc marea și totul pare senin. Pentru câteva clipe doar. Ziua de Crăciun în care urmau să se căsătorească îi aduce Verei vestea morții lui Roland.

Sursă:  2015 – Sony Pictures Classics

Urmează zbuciumul interior al Verei însă aceasta continuă să fie infirmieră, chiar are grijă de inamicii britanicilor de atunci, germanii, lucru care o face să se întrebe ce înseamnă războiul și dacă chiar merită să lupți împotriva unei națiuni care până la urmă e formată tot din oameni. Ideea acesta este accentuată atunci când un german îi cere iertare iubitei sale înainte să moară, iar acest gest uman o face pe Vera să militeze pentru pace, convingere pe care o susține în memoriile sale.

E un film profund care mi-a plăcut pentru că te scoate din stare de confort, te face să te gândești la concepte precum fericire, vis versus realitate, fragilitate a omului dar și la puterea omului de a o lua de la capăt și de a lupta pentru convingerile sale. Mi-a plăcut că are scene care îți ajung la suflet, care te fac să trăiești odată cu personajele. Dincolo de asta, imaginile sunt foarte bine puse la punct, inclusiv îmbrăcămintea protagoniștilor care chiar duc cu gândul la perioada primului război mondial.

Recomand cu drag.

2015-sony-pictures-classics-3

Sursă:  2015 – Sony Pictures Classics

Surse imagini:

  1. 2015 – Sony Pictures Classics, http://sonyclassics.com/testamentofyouth/
  2. http://www.imdb.com/