Obi Wan-Kenobi

Barul interplanetar – un mic Univers scăpat printre degete de către achizitorii francizei Star Wars, a permis „bătrânilor” rătăciți prin studiourile Lucas Film să dea naștere, din câteva fire narative secundare, la (până acum) trei seriale din ce în ce mai bune. Mandalorian-ul, Bobba Fett și acum Obi Wan-Kenobi sunt creata pe baza a trei personaje sau fire rămase inițial în afara poveștii principale, cu care s-au intersectat la un moment dat, după care au ieșit din scenă.

Noroc că „bătrânii” amintiți și ideile lor despre firele secundare n-au părăsit și studiourile, rămânând undeva la o masă, în micile și exoticele baruri interplanetare din care câte un protagonist al francizei își recruta echipa sau personalul auxiliar. După primele episoade, Obi Wan-Kenobi are și plusuri dar și minusuri față de Mandalorian, să zicem. Dintre plusuri, să amintim personajul (făcut de Ewan MacGregor) mai carismatic, chiar dacă mai puțin misterios decât mandalorianul. Apoi, să sperăm că nu se va termina tot așa de brusc precum serialele amintite.

obiDintre minusuri, maestrul și antrenorul Jedi pare nițel cam ruginit și prudent spre fricos (se dă la o parte din fața trooperilor), acțiunea la fel, și cel puțin până acum nu reușeste să aducă acea atmosferă deosebită a universului Star Wars. Oricum, odată cu intrarea în scenă a micilor protagoniști, serialul promite și merită urmărit. Din luna iunie fanii Disney+ din România se pot înregistra pe www.disneyplus.com pentru a beneficia de oferta exclusivă de lansare, care nu e deloc ieftină: 239,90 lei pentru abonamentul anual.

Cei care accesează oferta se pot bucura de 12 luni de Disney+ la prețul pentru 8 luni, raportat la costul abonamentului lunar. Oferta de lansare este disponibilă până pe 13 iunie la miezul noptii, înainte de lansarea Disney+ și poate fi activată până în data de 26 iunie 2022. Serviciul de streaming se va lansa oficial în România pe 14 iunie. Prețul standard al abonamentului lunar va fi de 29,99 de lei, iar cel al abonamentului anual de 299,90 de lei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.