Cum în afară de distopii și filme apocaliptice ori despre pandemie n-am avut dispoziție de altceva, cele câteva SF-uri apărute în ultima perioadă m-au scos nițel din rutină. Așa că le-am urmărit cu plăcere – chiar dacă nu aveam cine știe ce așteptări. Mai mult decât o poveste la modă (acum, cu interesul brusc pentru ecologie), Dune e ceva ce ține, pentru mine, de lecturile copilăriei / începutului adolescenței. Dacă la Fundația mi s-a părut deranjante devierile de la trilogie, operate în scenariu, Dune mi s-a părut o simplă ecranizare. Un film care-ți spune ceva doar pentru că evocă saga creată de Frank Herbert.
Pentru cineva care n-a citit romanele din seria Dune, filmul cred că e lipsit de farmec, dezamăgitor chiar – pentru că „acțiunea” se sfârșește chiar pe când era pe cale să înceapă. Un teaser, mai degrabă, mai puțin un film. Dezamăgitor mai ales fiindcă regizorul Denis Villeneuve a avut la dispoziție o grămadă (hai să zicem o constelație) de staruril: Timothée Chalamet (Paul Atreides), Rebecca Ferguson (Jessica Atreides), Oscar Isaac (Ducele Leto Atreides), Jason Momoa (Duncan Idaho), Stellan Skarsgård (Baronul Vladimir Harkonnen), Josh Brolin (Gurney Halleck), Javier Bardem (Stilgar) și Charlotte Rampling (cucernica maică Bene Gesserit) – ca să amintesc personajele principale.
O distribuție destul de reușită, exceptând – să zicem – alegerea lui Stephen Henderson pentru rolul mentatului Thufir Hawat; pariez că și dvs vi l-ați imaginat altfel. Vizual prima parte a trilogiei (sau ce va fi) cinematografice nu arată rău însă atmosfera lipsește, ca atare nu impresionează. Frank Herbert a încheiat seria Dune cu volumul VI – Chapterhouse: Dune. Tot ce a mai lăsat sub formă de manuscris este schița de 30 de pagini a unei posibile continuări, scrisă probabil înainte să închidă ciclul. În Canonicatul Dunei sistam la o revenire, iar totul revine la starea inițială: Arakis e din nou desert, mirodenia devine iar un lux și politica a Galaxiei revine la situația de dinainte de preluarea puterii de către Paul și Leto Atreides.
Două decenii după publicarea ultimei serii originale, folosind ca pretext schița amintită, fiul lui Herbert, Brian Herbert, l-a contactat pe Kevin J. Anderson împreună cu care a publicat două continuări – Hunters of Dune (2006) și Sandworms of Dune (2007). Aceste „continuări” și romane intercalate nu au fost traduse încă în limba română. Prima ecranizare a romanului Dune a fost realizată de David Lynch și lansată în 1984, la aproape 20 de ani de la publicarea cărții. Deși Herbert a spus că profunzimea și simbolismul sagăi par să-i fi intimidat pe mulți realizatori de filme, a fost mulțumit de aceasta, declarând: „Au prins esența. Începe la fel ca Dune și îmi aud dialogurile pe tot parcursul lui. Și-au luat unele libertăți de interpretare, dar vei ieși știind că ai văzut Dune”.
Filme care merită văzute 