Marseille (serial TV)

Serialul Netflix nu e doar prima dramă politică (era să zic dramoletă) franțuzească pe care o urmăresc, ci și prima producţie originală comandată de platforma de video-streaming în limba franceză, data lansării proiectului fiind 10 iulie 2015. Primul sezon de opt episoade avea premiera Netflix pe 5 mai 2016.

Cel de-al doilea sezon a fost comandat pe 6 June 2016, productia începând abia pe 18 aprilie 2017, deoarece se pare că ar fi fost conflicte între creatorul seriei Dan Franck, grupul său de scenariști şi restul echipei de producție. A debutat în februarie 2018 în streaming, iar Netflix l-a oprit după primele două sezoane, în ciuda receptării favorabile în afara Franței.

mars2Problemele au fost cu critica franceză (care a etichetat dialogurile ca fiind „de benzi desenate”) și chiar cu oficialii clubului Olympique Marseille, care au refuzat ca numele echipei să fie asociat cu producția Netflix, astfel că în seria a doua clubul reprezentativ al orașului (și unul din cei trei poli de putere) apare sub numele Sporting Marseille 😉 Francezii n-au primit foarte favorabil serialul, cel mai probabil, din cauza insistentei Netflix de a-l scoate pe linie cu House of Cards.

Doar nepotismele nu funcționează în politica europenilor, se știe (sic!). Dramoleta de familie ar fi avut mai multă credibilitate în România (orașul port Constanța, de unde a început ascensiunea familiei Băsescu), dar de unde să iei un Depardieu? Chiar dacă povestea nu te solicită prea mult (intelectual) am apreciat, dincolo de personajul principal, celelalte portrete ale politicieni corupți.

Asta mai ales fiindcă am urmărit serialul după o altă producție olandeză în care primarul Amsterdamului nu era nici el un personaj mai onorabil. Imaginile cu orașul și stadionul sunt impresionante, fac un sfert din serial. Un alt aspect de remarcat – când se vorbește de procurori, nimeni nu prea mai îndrăznește să facă pe șmecherul, de unde reiese clar că justiţia e puternică.

 

Un comentariu la &8222;Marseille (serial TV)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.