Pretend it`s a city (serial, 2021)

În marea de ciudățenii de pe Netflix se mai strecoară câte-un film documentar remarcabil, precum cel cu titlul de mai sus, regizat foarte, foarte lejer de către Martin Scorsese. La sfârșitul primului episod din Pretend it’s a city când l-am văzut pe regizor am crezut că e o apariţie cameo, ca să văd în episoadele 2-3 că apare regulat, o intervievează pe protagonistă…

fran2Fran Lebowitz e probabil cea mai inteligentă femeie din America, la ora actuală, remarcabilă de la prima sa apariţie – câtă vervă la vârsta aceasta! Regia pare scăpată din mână în prima parte, apoi se redresează şi asimilezi ritmul. Scorsese pare că urăşte montajul, nu-l lasă inima să taie mai nimic. Lasă scene lungi, cu tranziţii infime. Regia e laxă ca în Public speaking (a cărui parte a II-a pare a fi), abia o vedem pe Fran traversând câteva străzi, în rest cadre de interior: un restaurant, un teatru, o gară, dialoguri naturale.

fran1Apoi ‘burţile’ devin fundamentale, compasionale aproape… – o avalanşă continuă de vorbe de spirit derutează, sfârşeşte prin a obosi. Discursul seamănă cu anumite pagini din Oscar Wilde, în care toate personajele sunt strălucite, toate conversaţiile perfecte, glumele se rostogolesc, wit-ul defilează în cavalcadă, până la plictis şi intrare în vid. Oricum, rămâne cel mai remarcabil lucru scos de curând; o săptămână după filmări în New York cădea molima.

fran5Dar poate că nu are niciun sens ce am spus despre regie, din moment ce documentarul este mai mult un studiu de personaj, Scorsese părând teribil de încântat că a prins în asemenea vervă „un clasic în viaţă” și pare mai preocupat să-i ofere spațiu de manifestare, direcționând mai mult discuția și savurând-o. Nu intră cu ea nici acum, din discreţie, în platforma întrebărilor ‘mari’, sens, moarte, intimitate, istorie etc.

Modul cinic în care Fran prezită evenimentele este atât de amuzant încât e aproape imposibil să nu râzi cu poftă la vreun episod. În serie sunt intercalate clipuri din interviuri vechi și înregistrări video ale lui Lebowitz și Scorsese, plimbându-se prin oraș. Nimeni nu a interogat-o încă despre temele majore, chit că autoarea ar fi avut de spus enorm de multe lucruri, aşa cum declară despre mişcarea Me Too (nu mi-aş fi imaginat niciodată; nici pomeneală):

De la Eva până acum 8 luni, femeia a fost tratată la fel 

fran4Dar acestea nu sunt poveşti pe care le auzi – după cum bine remarcă Fran. Şi o altă observaţie importantă, despre pietonul newyorkez: oamenii se izbesc de tine pe trotuar, nu mai fac mişcarea aceea de uşoară evitare, rotirea din umeri într-o parte, pentru ca doi inşi veniţi din direcţii contrare să treacă unul pe lângă altul fără probleme, pe un trotuar îngust.

Fran spune că ei se izbesc direct în tine, ca un tanc – dacă răzbaţi, bine. Şi nu mai spun sorry! Prin toate aceste mici observaţii adunate, dintr-un simplu locuitor urâcios, Fran Lebowitz devine personajul propriilor interpretări, eroul circului urban permanent, comentatorul care se eliberează prin ironii de un oraș care (ca toate marile oraşe) alienează. Şi asta era înainte de pandemie….

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.