Gambitul damei

Cel mai popular serial din ultima lună pe Netflix propune o variantă feminină a celebrului şahist american Bobby Fischer, jucată de întâi de Isla Johnston si apoi de Anya-Taylor Joy. Scenariul este bazat pe romanul omonim al lui Walter Tevis din 1983; mini-seria creată de Scott Frank și Allan Scott se inspiră în ce priveşte stilul personajului feminin Beth Harmon de la mai multe celebrități.

Gabriele Binder, stilista serialului Netflix, a declarat că s-a inspirat de la diferite legende ale anilor ’60 de-a lungul serialului, schimbând aspectul lui Harmon puțin câte puțin pe măsură ce se maturiza. “Pe măsură ce Beth crește, stilul ei se schimbă odată cu noile experiențe și locuri în care călătorește.

Aspectul inițial este influențat de Jean Seberg, Audrey Hepburn și Natalie Wood, printre altele”, a declarat Binder pentru Popsugar. Taylor-Joy, un nume în ascensiune la Hollywood – tocmai a fost distribuită ca Furiosa în viitorul prolog al lui Mad Max: Fury Road, construieşte prin flash-back-uri un personaj complex, ce aminteşte de cele din A Beautiful Mind.

Deşi pe parcurs prietenii săi şahişti sugerează asemănări cu geniul din secolul anterior Paul Morphy, perioada şi lupta cu ruşii indică, aşa cum aminteam, de modelul Bobby Fischer. Acesta a fost personajul real, șahistul care, în anii `70, a întrerupt o supremație de circa 25 de ani a școlii de șah sovietice. Dar în serial, nu vedem doar confruntarea Războiului Rece, ci și o revanșă a femeii în fața bărbatului.

Şi acum câte ceva despre corectitudinea politică a filmului, acceptabilă, în cheie moderată, amuzantă chiar: e justificată de faptul că in imaginarul colectiv, șahul a pătruns ca un joc masculin prin excelență. Jocul regilor, al strategilor. Tabla de șah este un soi de război în miniatură, iar războiul e construit ca „lume a bărbaților”, prin excelență. Așa-i cultura patriarhală: bărbatul – război, femeia – acasă, la cratiță. Aceste ultime paragrafe le-am spicuit de la Vasile Ernu:

Modernitatea schimbă datele problemei: mai ales la presiunea schimbărilor industriale și a nevoii de forță de muncă. Primul regim care-și pune problema radical diferit este cel comunist: dreptul femeilor. Femeile nu sînt diferite de bărbat, ci doar diferit educate, cu poziții sociale diferite, cu drepturi inegale care produc diferențieri structurale. Începe să se schimbe radical structura legislației, a formelor de educație și a muncii.

Se deschid oportunități pentru drepturi și șanse egale. Șahul face parte din această arie și e o formă de emancipare accesibilă femeilor. De ce șahul feminin nu merge? Pentru că nu sunt sponsori: banii au complexe macho. Banii gândesc în complexe ce spun: femeile nu pot juca șah. Ba pot, de fapt, doar că ne trebuie un sistem, o școală care să le ofere șanse egale. Investiți 100 de ani în șahul feminin și mai puțin în cel masculin și femeile vor bate tot în timp ce fac și mâncare.

Sau lăsam bucătăria băieților: alte complexe de educație și putere. Bătrînul Polgar, tatăl lui Susan Polgar, vine pe această linie: mintea ține de educație. Are trei fete, le educă pentru șah și face din ele cele mai bune șahiste ale lumii. Susan Polgar avea să devină cea mai bună din lume, iar Judit Polgar avea să fie cea care avea să îi bată și pe Karpov, și pe Kasparov.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.