„Hustlers: Striptease pe Wall Street”- 2019

O comedie dramatică mai sumbră decât pare la prima vedere. Chiar dacă este vorba de escroace profesioniste, contextul social este determinant, filmul voind să ilustreze curiozitățile mentalității americane. „Hustlers: Striptease pe Wall Street” denunță de fapt ideologia neoliberală: Ramona (Jennifer Lopez)  și prietena ei Destiny (Constance Wu) încearcă să-și depășească condiția mizerabilă urmând modelul dominant în S.U.A., câștigarea  banilor, a multor bani, pe care-i  obțin mizând pe talentul și farmecul senzualității  lor. Țintele lor sunt obișnuiții unui club din Manhattan unde-și fac meseria.

Clubul este vadul întregii faune de pe Wall Street, traderi, bancheri, directori de bancă gata să cheltuiască mii de dolari în compania șarmantă provocatoarelor păsări  nocturne.  Ei, dar criza financiară din 2008 s-a instalat rapid și sigur, iar fetele alertate, încearcă să acționeze pe mai repede  înainte,  pentru a goli rapid, până mai au de unde, buzunarele bogaților clienți. Este unul dintre cele mai bune filme ale anului 2019, un film politic despre lupta de clasă, despre capitalism, despre crah-ul bursier din 2008 . Doar că protagonistele sunt stripteuze, mare parte creole, în rochii mulate, tocuri amețitor de înalte.

Dar escrocheria pe tocuri e un subiect captivant pentru spectatori, indiferent de gen. Un film de divertisment, dar și sumbru, ar putea fi comparat cu „The  Big Short „sau „Lupul de pe Wall Street”.  Acest  film are și el o scenografie energică, un discurs puternic despre cinismul capitalismului, dar specificitatea sa, dată de punctul de vedere feminin (nu feminist), de dorința de autonomie, nu a făcut din acest thriller inteligent și îndrăzneț,  un concurent pe măsura echivalenților masculini.

În ciuda relațiilor feminine complexe, senzualității eroinelor, fără a cădea în păcatul obiectivării lor, fără a cădea în  clișee minimalizatoare, a reușit să prezinte femei  complicate, când agresive, când problematice, când lacome și egoiste, dar adesea pline de compasiune, binevoitoare. O aventură, încă rară la Hollywood, care merită salutată!

 

„Hustlers: Striptease pe Wall Street”   al  Lorenei Scafaria are scenariul  inspirat de un articol  de ziar din 2015, devenit viral în 2016, al jurnalistei Jessica Pressler. Fotografia filmului Todd Banhazi,  distribuție : mușchetărițele Jennifer Lopez, Constance Wu, Lili Reinhart, Madeline Brewer +Julia Stiles în rolul jurnalistei de la New York Magazine.

Jennifer Lopez

 

hustlers-constancewu-jenniferlopez-stripclub-stroll

jennifer-lopez-banda-rivoltano-wall-street-nuovo-trailer-hustlers-v3-397717

Un thriller eficace jucat de o galerie solidă de actrițe, în frunte cu imperiala J-Lo și cu surprinzător de temperamentala Constance Wu, fără a forța peste măsură coarda feministă (foarte / prea sensibilă de când cu (sch) weinsteină -ria) cineasta ne prezintă totuși niște femei puternice, foarte determinate să-și ia revanșa de la bărbați care până atunci nu vedeau în ele decât niște trupuri pentru care plăteau ca să se desfete.
În ciuda unui scenariu convenit -o stripteuză povestește întâmplarea, a posteriori , jurnalistei de la New York Magazine în 2014 – realizatoarea găsește un echilibru în a ne distra prin denunțarea cinismului societății liberale americane care împinge pe fiecare  să – și escrocheze apropiații.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.