Viață privată (2018)

Ce se întâmplă când Richard (Paul Giamatti) încearcă cu tot dinadinsul să aibă un copil cu Rachel (Kathryn Hahn)? Iese un film între două genuri (depinde cum te situezi, dacă ții/empatizezi cu ei sau nu), între comedie și drama unui cuplu căsătorit, ușor trecut de prima tinerețe. Private life a fost prezentat în premieră acum doi ani la festivalul Sundace, pentru că da, este un film nișat, de festival.

Ca să facem puțin spoiler, cei doi parteneri se opun realității nefavorabile (fertilizări în vitro eșuate), văzând în piedicile ivite la tot pasul simple borne de evitat şi, din ocol în ocol, uită chiar ei să mai trăiască. Cam la asta se rezumă prima oră din film, partea cât de cât comică, urmată de povestea dramatică a modului în care este afectată viața cuplului atunci când visul lor de a deveni părinți nu funcționează…

Obsedați să dea viață unei alte ființe, cei doi protagoniști pică în plasa pliantelor clinicii de fertilizare, care le propune variante statistic câștigătoare, dar care îi pun în fața unor tot mai mari dileme morale. Totuși, să poți privi cu auto-ironie la problemele majore ale propriei existențe, să parcurgi una după alta stări de confuzie, naivitate, limitări și deformări este, în sine, o probă de umanitate. Una dezarmantă și fermecătoare, și asta datorită sensibilității actriței și a inteligenței și maturității actorului. Cu toate dificultățile de a rămâne însărcinată, protagonista este obligată să stea și să asculte în timp ce un grup de medici discută despre organele sale genitale.

Pentru cei trecuți prin experiențe cât de cât similare, filmul probabil că are o valoare deosebită, în timp ce spectatorii neinteresați de subiect îl vor privi ca pe o ciudățenie, dar finalul dulce-amărui și duioșia reconfortantă a povestii ne vor reda încrederea în generozitatea lumii.

De remarcat scenele din New York ale cuplului cu vizitatorii săi care se simt ca trăind acolo, alături de ei, ca într-o reclamă pentru „cretini” – după cum remarcă nepoata „vitregă” – oameni bând capuccino în mansardă, cu laptopuri și căței alături, cu părul încâlcit… feeria aia, știți voi.  Este ceea ce a reușit de fapt regizoarea și scenarista Tamara Jenkins, să intre în intimitatea cuplului new-yorkez care decide să adopte copii, pentru a ajunge să i se inspecta casa și, desigur, sfârșind prind a fi etichetat de inspectoare.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.