Vikingii (sezon final)

În timp ce Netflix România își jignește utilizatorii în ziua de Crăciun într-o postare vulgară pe pagina lor de facebook (probabil că imaginea de mai jos reprezintă ce primesc abonații Netflix pentru banii dați), History Channel anunţă că următorul episod, cel de-al 5 lea din seria a VI-a şi ultima, nu va mai fi difuzat de Crăciun.  Sezon final are optsprezece episoade episoade, din care 8 erau prevăzute pentru 2019, urmând ca restul de 10 episoade să fie difuzate în 2020.

Ei bine, episodul 5 (The Key, în care Bjorn Ragnarsson va fi ales rege al Norvegiei, după izbânda asupra fratelui său din Kattegat la finalul sezonului precedent, când a primit sabia Regilor) este decalat pentru următoarea săptămână, adică 1 ianuarie în USA şi pe joi, 2 ianuarie, în România.  Serialul este numit de creatorul său Michael Hirst drept povestea lui Ragnar Lothbrok și a fiului său.

Dacă multe din celelalte personaje ale serialului sunt legende, Bjorn Ironside este un personaj istoric, fondatorul si conducatorul primei dinastii protoistorice care a guvernat Suedia – dinastia Munso. El nu este fiul lui Ragnar Lodbrok şi al Lagerthei, ca în serial, ci al lui Aslaug, fiica lui Sigurd și a Brunhildei – după informațiile din saga Volsunga și saga lui Snorri.

Faptul că Bjorn apare ca fiul al Lagerthei este pentru a spori consistenţa personajului feminin. Nici în familia sa istorică (reală) Bjorn nu era fratele mai mare, ca în film, ci Ivar the Boneless, în vreme ce fraţii săi mai mici erau Hvitserk (probabil nickname-ul lui Halfdan Ragnarsson) şi Sigurd Snake-in-the-Eye. El a avut, de asemenea, mai mulţi fraţi vitregi, printre care Eirik şi Agnar (fiii Thorei). a depăşit în faimă toţi fraţii şi pe tatăl său. Cât despre Ivar, istoricii încă nu s-au pus de acord dacă şi-a primit porecla din cauza unui handicap (boala „oaselor de sticlă” – brittle bones disease, osteogeneză imperfectă), a faptului că era impotent (no boner) sau că era alunecos ca un şarpe (sleak as a snake).

După cum s-a putut observa din episodul 4 (All the Prisoners), serialul devine deja istoric, adică nu mai poate broda pe seama necunoscutelor din viața personajelor și trebuie să se țină de arhive. Din câte se știe din arhive, Ragnar opera mai mult în estul Europei, în timp ce fiii săi erau mai cunoscuți în vest. Se pare că în drumul lor spre Constantinopol, coborând pe fluviile Rusiei, vikingii au ajuns și la Marea Neagră. Morminte de negustori vikingi descoperite în aşezările baltice arată că expansiunea vikingă a debutat în jurul anului 650, iar cei stabiliţi în est erau numiţi „ruși“ sau „varegi“.

Ipoteza că vikingii au coborât pe malurile Tomisului şi în împrejurimi este susţinută de unele urme: pe o piatră funerară din Suedia, stă scris „această piatră este pusă pentru Rodfos pe care l-au ucis vlahii într-o călătorie”. Motivele crucii desenate pe stela funerară sunt asemănătoare cu cele descoperite la Murfatlar, în bisericile sculptate în cretă.  O serie de cercetători au afirmat că anumite desene şi simboluri de la Murfatlar probează prezenţa vikingilor în zona litorală a Dobrogei. Astfel, Vladimir Agrigoroaiei, cercetător C.N.R.S. (Centre national de la recherche scientifique – Paris), a publicat într-un articol un desen al unui drakar viking scrijelit în grotele de aici, însoţit de mai multe imagini cu diferite semne rurikide (de la Rurik) şi cruci de pe pereţii din cretă. În imaginea de gardă, rutele vikingilor, iar Dobrogea se afla pe drumul lor „de la varegi la greci”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.