The Irishman (2019)

Ultimul film scos de Martin Scorsese seamănă oarecum, ca stil personal, cu ultimul film al lui Tarantino, apărut de asemenea pe finalul acestui an tomnatec. Ambele cu mari actori în distribuție, cei din filmul adaptat după Irlandezul. Asasinul mafiei mai pe final de carieră, ambele cu prezențe feminine episodice, mai degrabă decorative.

i0Să însemne asta că devin marii regizori tot mai misogini, pe final de carieră, sau e pur și simplu din cauză că nu mai sunt atenți la nuanțe, în încercarea de a-și folosi la maxim ultimele resurse? Trebuie să recunosc aici o confuzie care mi-a „bântuit” trecutul cinefil: nu puteam să-ți spun, dacă mă întrebai acum câțiva ani, care e De Niro și care Al Pacino. Nu că i-aș fi confundat pe cei doi actori italo-americani, ci pentru că mi se părea (și încă mi se mai pare) ciudat să asociezi un actor cu un nume.

Un actor are o personalitate subtilă, cu multe fețe, pe care dac-o asociezi cu un rol sau cu un nume, greu îți mai scoți asta din minte, și atunci ce te faci la următorul film? Îl revezi și pe cel anterior în fundal, sau faci comparații, te transformi din cinefil în critic de film? Nu ține, pentru că un actor (bun) e mai degrabă un „purtător” de personaje. În fine, acum cei doi actori, trecuți bine de maturitate, ridați de iar nu mai știu care-i unul și care celălalt, încearcă un alt film împreună – din aceeași serie cu Nașul, dar sub bagheta altui mare regizor.

i3Despre rezultat nu sunt prea multe de spus: avem de-a face cu ecranizarea cărţii „I Heard You Paint Houses”, cu mărturisirile lui Frank Sheeran, un membru al Mafiei care şi-a recunoscut acum implicarea în asasinarea liderului sindical Jimmy Hoffa. Cinematografie splendidă, muzica bine aleasă, joc impecabil al actorilor. Totuși, nu este ce promitea să fie, adică vreo operă majoră, încununare a unor cariere de succes. Asta cu toate că lungimea sa permite câteva respiro-uri absolut memorabile, cum ar fi cele în care personajele savurează pâinea muiată în vin – în cârciumă și la pușcărie.

Dar nu poți să nu remarci că actorii nu mai sunt în plenitudinea forţelor, iar tehnica lor impecabilă nu poate compensa vârsta, chiar dacă Scorsese intră cu ocazia acestui film mai adânc în teme precum bătrânețea. Oricât de mare actor, mișcările lui De Niro pur și simplu nu mai sunt credibile pentru rolul de tată de puștoaică. Dacă pentru rolul fiicei sale Peggy s-au folosit două actrițe (pentru că Anna Paquin n-avea cum juca o fetiţă) la fel şi actorului consacrat de Coppola în rolul tânărului Vito Corleone i se putea găsi un tânăr pe măsură.

i4Dar, aşa cum aminteam din start, nu doar jocul actorilor foloseşte la maxim ce-a mai rămas, ci şi resursele regizorale sunt dozate cu zgârcenie: filmul se vrea mai degrabă un tribut adus genului şi actorilor preferaţi, iar Joe Pesci face aici un rol memorabil, poate şi pentru că este ingredientul ceva mai nou din reţeta regizorului; el este doar la a patra colaborare cu Scorsese, în timp ce De Niro are zece!

i5Prin lungimea sa, The Irishman se preta mai degrabă la o miniserie, și este de mirare că producătorul Netflix nu a cuplat la această ocazie de a-și face spectatorii să revină, ori să-i țină ceva mai mult lipiți de ecran. De Niro şi Joe Pesci sunt buni amici de câteva decenii și în viața reală. Robert De Niro şi-a distribuit prietenul în ambele filme pe care le-a regizat, „A Bronx Tale” şi „The Good Shepherd”. De altfel, el este singura persoană care a reuşit să îl facă pe Joe Pesci să revină asupra deciziei de a se retrage din actorie. De 20 de ani, Pesci n-a mai apărut decât în trei filme, iar în două rânduri a fost convins de prietenul său De Niro să accepte rolurile – asta apropo de chimia specială dintre cele două personaje principale ale Irlandezului și despre călătoria lor din film și din viață.

i6În interviul de aici, De Niro apără decizia regizorală de a-i acorda caracterului Peggy un rol puternic, dar mai degrabă tăcut. Șapte cuvinte rostește Anna Paquin (premiată cu Oscar pentru rolul său din The Piano) în filmul de trei ore și jumătate. Cum apare să pui o asemenea actriță, de Oscar,  doar pentru câteva replici într-un film? Într-o gală dominată de corectitudine politică, pare o decizie cel puțin riscantă. Rămâne de văzut. Din păcate expresia din film, It is what it is, se aplică și distribuției. Un film pentru nostalgici, un cadou de rămas bun fanilor universului de gangsteri al lui Scorsese și ceva mai mult. Dar foarte, foarte puțin.

Un comentariu la &8222;The Irishman (2019)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.