”Nico, 1988”, film biografic despre solista trupei Velvet Underground, a deschis secțiunea ”Orizzonti” a Festivalului de la Veneția din 2018.
Viața enigmaticei Nico,idol al scenelor anilor 1960-1980 ,pe numele real Christa Päffgen, nemțoaică născută în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial, figură melancolică, tumultuoasă și violentă a underground-ului internațional, solistă , timp de doi ani, a formației Velvet Underground, a devenit, în anul 2018, subiectul filmului ” Nico,1988”, în regia italiencei Susanna Nicchiarelli.
Filmul este un biopic, fără fard, un portret intimist, dacă vreți ,un cine-rock, un road-movie care surprinde ultimii doi ani de viață ai cântăreței, înainte de tragicul său sfârșit din 1988, la vârsta de doar 49 de ani .Cu toate că fanii își amintesc de acea Nico din glorioasa sa tinerețe, filmul o surprinde în anii de după faimă ai acesteia, în care se confruntă cu dependența de heroină. O mare parte a filmului o vor reprezenta interviurile cu fiul artistei, Ari, și ultimul manager al acesteia, Alan Wise. Amintirea artistei va fi însuflețită de către actrița de origine daneză Trine Dyrholm, care a fost câștigătoarea premiului Silver Bear (Ursul Argintiu) la categoria „Cea Mai Bună Actriță” din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin și locul al treilea în Danish Melodi Grand Prix.
Apropiindu-se de vârsta de 50 de ani, cântăreața & compozitoarea Nico duce o viață singuratică în Manchester, departe de zilele fascinante din anii 1960 când era muza lui Warhol* (grafician, fotograf, pictor american și realizator de filme , personalitate a curentului artistic Pop Art din Statele Unite ) și vocalista trupei cult The Velvet Underground. Nu prea îi mai pasă de înfățișarea sau de cariera ei. Ea susține concerte multumită noului său manager, Richard, care îi dă lui Nico imboldul de care avea nevoie ca să plece din nou în turneu prin Europa, Paris, Manchester, Praga, satele poloneze (unde are probleme cu miliția când încearcă să facă rost de droguri) , litoralul românesc . Ea se confruntă constant cu demonii ei (scena bombardamentului de la început și recurentă, scenele in care o vedem purtând la ea un magnetofon, despărțirea de fiul ei, dependența de băutură, țigară, mâncare și droguri) și cu consecințele unei vieți haotice în timp ce își dorește să-și reconstruiască relația cu fiul ei a cărui custodie a pierdut-o cu mulți ani în urmă.
Acest fiu, făcut dintr-o „conexiune”cam întâmplătoare cu actorul francez Alain Delon, nu s-a bucurat decât de iubirea bunicii din partea tatălui, care a văzut că băiețelul seamănă perfect cu fiul ei și l-a adoptat, părinții lui fiind un tată care încă nici azi nu-l recunoaște legal și o mamă care l-a născut dependent de droguri. Doar când Nico a apărut în brațe cu copilul la ușa mamei lui Alain, bunica a recunoscut trăsăturile fiului său și a fost de acord să-l crească, chiar și să-l adopte pe numele celui de-al doilea soț al ei, Boulogne,tatăl vitreg al actorului. Nico a pierdut custodia fiului, dar a căutat prilejuri să poată vorbi cu el. Băiatul neiubit de tată, nu prea, nici de mamă, a avut, pe parcursul vieții mai multe tentative de suicid. Povestea lui Nico, poate fi a unei o muziciene curajoase și care nu a făcut compromisuri, este o poveste a renașterii unei artiste, a unei mame, a femeii din spatele idolului.
Alain-Fabien Delon-25 de ani
Anthony Delon-54 de ani
Christian Aaron Boulogne-56 ani
Nico a murit în 1988 când și-a făcut concediul mult dorit împreună cu fiul său (care avea atunci 26 de ani), la Ibiza, într-un obscur accident de bicicletă, soldat cu un accident vascular?! În film nu apare deloc numele tatălui, doar că e francez, nu l-a recunoscut pe copilul născut fără știrea lui și pus plocon în brațele bunicii .
Cine s-a ascuns în spatele star-ului Nico care a avut zile glorioase ca fotomodel, poetă, compozitoare , solistă muzicală ? Primim pe parcurs răspunsul: un om , o femeie, un suflet chinuit, o mamă,totuși. Nu mai este un personaj iconic, este un om pe cale să se elibereze Filmul are un stil care nu se vrea grandios, ci deschis, sincer , sfâșietor și fidel realității.
A republicat asta pe Cronopedia.
ApreciazăApreciază