Lykke-Per este un film artistic care ne poartă în Danemarca sfârșitului de secol al XIX-lea, o țară profund religioasă. Deși durează aproape 3 ore nu te plictisești, și nu datorită acțiunii, ci a personajelor bine conturate de către actorii din rolurile principale, ce reușesc să redea tensiunile interioare.
Peter Sidenius este un tânăr ambițios provenind dintr-o familie din care călătorește la Copenhaga pentru a studia ingineria. Supărat pe severul său tată, un cunoscut pastor luteran, el intră în contact cu cercurile intelectuale ale unei familii evreiești bogate și o seduce pe fiica mai mare, Jakobe.
Per – așa se numește el însuși – concepe un proiect de inginerie la scară largă care include o Veneție a nordului și construirea unei serii de canale. Până la finalul vieții, încăpățânatul inginer danez nu reușește să facă lobby pentru construcția sa, deși este preocupat de această idee din copilărie.
Scenariul este o adaptare a cărții Lucky Per, scrisă între 1898 și 1904 de către laureatul premiului Nobel Henrik Pontoppidan, și votată drept al doilea cel mai bun volum danez al secolului, în anul 1999. Filmul este disponibil pe Netflix.
Un comentariu la &8222;A Fortunate Man (2018)&8221;