N-am putut să nu mă bucur, chiar dacă m-a dezamăgit premiul luat de Porumboiu la Cannes. Un certain talent? După ce ai dat Camera d‘Or, FIPRESCI și premiul juriului în secțiunea Un certain regard, ce mai era de „privit” la încă tânărul nostru regizor? Comoara nu iese în evidență la festival, ci pe HBO, printre alte filme comerciale. Mai ales finalul!
Am mers la proiecția din Piața Unirii cu entuziasm. Cu grabă chiar, că eram și puțin în întârziere, iar orașul aglomerat. Să-l văd pe Toma Cuzin cu băiatul său într-un film, interesant, nu? Ori să văd măcar un film de autor, dacă nu unul care-a și luat premiul pe care geniul regizorului nostru îl merită. Cerul se făcuse roșiatic aproape de ora filmului. Vremea părea și nu prea, propice vizionării unui film în aer liber. În stânga Pieței, dinspre Catedrala Sfântul Mihail, deasupra lui Mattia Corvinul, se aduna un nor cenușiu, iar aerul mirosea a ploaie.
– Vizionare plăcută! ne urează speaker-ul care anunță prezența regizorului și a echipei sale la/după proiecție, când vor putea răspunde întrebărilor publicului.
– Să sperăm că ne va permite vremea, se încheie micul discurs.
Primele scene sunt așa cum le știam din trailer. Fără surprize – nici plăcute, nici neplăcute. Povestea se înfiripă încet. Dialogurile însă, deși plauzibile, lasă o impresie de mai-puțin-credibil. Care-o fi motivul? Soția lui Toma, în stil sec, pare singura ce intră bine în rol. Aproape la fel de bine ca și el, bineînțeles – dar la asta ne așteptam – doar e actorul principal. Da’ vecinul ăla, o fi fost luat și el din scara de bloc a lui Toma Cuzin? Da, bine, vorbește ca și cum ar fi avut tipografie. Numai că… mi-ar fi plăcut să fie Dragoș Bucur în dialogul ăla, parc-ar fi ieșit mai așa, ca-ntre băieți!
Haidi măi, nea Porumboiule, îți vine să-l rogi, fă-ne și nouă un pic cu ochiul! Nu, că nea Porumboiu e taică-său. El e de-al nostru, Cornel. Haide, măi Cornele! Provoacă-ne și tu un pic, n-om fi noi chiar cei mai buni spectatori, da’… totuși! Om fi mai proști, da’ mulți, vorba Lăpușneanului. Așa de mulți, că transpirația ori aburii de pe creiere adună norul care-l ochise pe Mattia, exact deasupra scaunelor de plastic, învelite – acum că tot s-a făcut mai cald – cu regăsitele păturici. Așa că n-am decât să plec la mașină ca să iau umbrela.
E cam departe parkingul din Cipariu, așa că traversez intersecția pe la clopot și bat tot Eroilor ca un looser pân-acolo. Cu dus și-ntors, îmi ia vreo 15 dacă nu chiar 20 de minute. Credeți c-am pierdut ceva din film? Poate cei de pe băncuțe să fi pierdut vreo scenă, când am trecut prin fața lor, că în piață toate scaunele erau ocupate. Cum era destul de cald față de alte seri, multe perechi urmăreau filmul de pe margine. Ce vreau să spun e că nimic din acțiunea filmului n-a pierdut prin plecarea mea (nici n-avea cum, că eu nu-s vecin cu Toma Cuzin), dar nici eu n-am pierdut nimic din șirul filmului, plecând după umbrela. Dacă mai era deschis la Vărzărie, puteam servi și o varză a la Cluj. La-ntoarcere, găsesc filmul curgând la fel de molcom ca și la plecare. Mă pot urca în el din mers, ca-ntr-o mocăniță. Da’ una de-aia molcomă, moldovenească…
Un film de cineast matur, remarcabil, oarecum – tocmai fiindcă nu este obligat să țină seama de convențiile de care un începător trebuie să se agațe, ca să nu rateze. Pe final, Corneliu Porumboiu își scoate geniul la rampă, cu o lentoare studiată. Și reușește nu doar să salveze întreg filmul, aproape stricat de jocul plicticos al unui personaj secundar; prin finalul ales, pregătit – spuneți-i cum vreți – reușește să facă filmul de premiu. Un certain talent!
Filme care merită văzute 
Reblogged this on filme care merită vazute.
ApreciazăApreciază